Patru copii de etnie romă, fraţi, de 9, 12, 13, respectiv 22 de ani, au dispărut, ieri, în jurul prânzului, în apele Jiului. După câteva ore de căutări, pompierii şi scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au reuşit să descopere şi să scoată la mal trupul neînsufleţit al fetei de 12 ani, iar puţin după ora 17.00, în apropierea balastierei de la Malu Mare a fost descoperit şi trupul tânărului de 22 de ani, târât de curenţi mai bine de 4 km. Căutările au continuat însă.
Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost alertate ieri, în jurul orei 13.30, cu privire la faptul că patru copii, trei fete şi un băiat, în vârstă de 9, 12, 13, respectiv 22 de ani, ai unei familii de romi din Podari, au dispărut în apele Jiului, în apropierea podului care leagă cele două maluri ale Jiului. Mai multe echipaje ale ISU Dolj – Detaşamentul 1 Pompieri Craiova – pompieri, scafandri, dar şi un echipaj medical, au ajuns la locul indicat prin apelul de urgenţă sosit prin 112, fiind demarate căutările pentru descoperirea celor patru fraţi. Între timp, malul Jiului s-a umplut de rudele celor dispăruţi, care sperau ca, printr-o minune, copiii să mai fie în viaţă. Din primele cercetări, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj, sosiţi şi ei la locul incidentului, se pare că cele trei fete, împreună cu fratele lor mai mare, şi încă o fetiţă de 10 ani, au plecat de acasă spunând că merg după fier vechi. Au ajuns însă la Jiu, şi au vrut să facă o baie. Fetiţa de 10 ani a rămas pe malul apei, în timp ce fraţii ei au intrat la scăldat şi, la un moment dat, n-au mai ieşit din apă. Cea mică a fugit acasă şi a dat alarma, anunţându-şi mama despre cele petrecute, astfel că femeia a sunat pe 112.
Curenţii destul de puternici din zonă au îngreunat misiunea salvatorilor, însă după mai bine de două ore de căutări, destul de departe de locul unde îşi lăsaseră hainele pe mal, scafandrii ISU Dolj au reuşit să descopere trupul fetei de 12 ani, Larisa. Medicii n-au mai putut decât să constate decesul acesteia. Puţin după ora 17.00, scafandrii au reuşit să-l găsească şi pe tânărul de 22 de ani, Auraş. “Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia al judeţului Dolj vor continua activităţile de căutare a celorlalţi tineri dispăruţi în apele Jiului până la recuperarea acestora”, ne-a declarat plt. major Tania Vîlceanu, din cadrul Biroului de presă al ISU Dolj.