Primăria Craiova promite condiţii mai bune pentru plătitorii de taxe

0
390

sedinta clmAutorităţile locale crează condiţii mai bune pentru cetăţenii care merg să-şi plătească taxele şi impozitele la sediul central din Piaţa Mare. Viceprimarul Mihail Genoiu a explicat că se vor cumpăra calculatoare şi instalaţii de climatizare noi  astfel încât încasarea banilor să se facă mai rapid, iar persoanele care stau la rând la ghişee să nu mai suporte temperaturile ca de saună care sunt acum în sala de aşteptare. 

Consilierii municipali au aprobat, în şedinţa de joi, acordarea unei sume de 150.000 de lei pentru dotări la Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova. Aleşii locali ai opoziţiei au cerut, mai întâi, explicaţii cu privire la obiectele de inventar care se achiziţionează în acest cuantum şi au tras concluzia că suma ar fi prea mare pentru nişte obiecte de birotică. „Scad cheltuielile la secţiunea de dezvoltare şi cresc la secţiunea de funcţionare, iar PNL doreşte dezvoltarea. Deci vom vota împotriva execuţiei bugetare pe primul semestru al 2016, fiindcă nici nu ştim ce obiecte de inventar se cumpără de 150.000 de lei, mi se pare o sumă foarte mare pentru achiziţia unor obiecte de birotică. Nu ştiu dacă bugetul nostru îşi permite”, a spus consilierul PNL, Marinel Florescu.

50 de calculatoare şi două aparate de climatizare noi

Directorul economic al Primăriei Craiova, Nicolae Pascu, a venit cu explicaţii concrete în acest sens. Acesta le-a spus consilierilor că banii de la buget vor fi cheltuiţi pentru achiziţia de calculatoare performante, cu tot cu imprimante adecvate, dar şi pentru înlocuirea instalaţiei de climatizare din sala de aşteptare a publicului. „Este vorba de  înnoirea echipamentelor de la Direcţia de Taxe şi Impozite. Sunt 50 de calculatoare care au fost cumpărate în anul 1999 şi nu mai fac faţă. Sunt foarte solicitate pentru că zilnic se accesează baza de date. De asemenea, se va achiziţiona şi o instalaţie de climatizare care s-a uzat foarte tare”, a precizat Nicolae Pascu.taxe si impozite 1

Autorităţile recunosc că dotările sunt strict necesare

Viceprimarul Mihai Genoiu, care coordonează activitatea Direcţiei de Taxe şi Impozite, a explicat că acolo trebuiau luate măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor întrucât mulţi cetăţeni care au trecut pragul sediului central din Piaţa Mare s-au plâns de acest lucru. „O mare parte din sesizări sunt culese de la cetăţeni şi din articolele care au apărut în presă, iar noi întotdeauna am ţinut cont de toate criticele. Aceste sesizări pleacă de la anumite dotări care sunt strict necesare şi pe care trebuie să le oferim oamenilor. Ideal ar fi să se plătească de acasă, să se plătească online şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să ajungem acolo, dar până una alta, este nevoie să le creăm condiţii mai bune”, a motivat Genoiu.

Certificatul fiscal se va elibera mai repede

Aşadar, potrivit autorităţilor, vor fi schimbate cele două aparate de aer condiţionat care nu mai fac faţă unui aglomeraţii de 60-80 de persoane, cât încap în sala de aşteptare la orele de vârf. Vor fi înlocuite cu instalaţii noi. O altă investiţie se va face în calculatoarele operatorilor de la ghişee, precum şi în soft-ul care eliberează certificatele fiscale. „Calculatoarele vin în completarea unui soft pentru uşurarea eliberării acelui certificat fiscal. Am luat în considerate, am considerat că aceste nevoi sunt pertinente vizavi de eliberarea acestuia atunci când cetăţeanul vine să îl ridice. Când este o neconcordanţă faţă de situaţia pe care el o ştie şi ceea ce este în baza de date a impozitelor, el trebuia să revină. Acum nu mai trebuie să plece fără acel certificat fiscal, să îl obţină pe loc. Pentru asta trebuie făcute nişte investiţii legate de capacitatea calculatoarelor, de soft-ul care trebuie adaptat şi de pregătirea personalului care este destinat acestei activităţi. Toate lucrurile acestea sunt făcute doar în sensul uşurării şi confortului cetăţeanului care vine să ne dea bani, să ne plătească impozitele”, a mai spus viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu.

taxe si impozite