Euro 2024: O departajare prin… cartonaşe

0
601

Danemarca şi Slovenia au jucat aseară în compania Serbiei şi respectiv Angliei pentru calificarea în optimile de finală ale eurocupei. Ambele fără victorie, doar cu câte două remize. Deşi au ajuns să acceadă în turul următor, Danemarca de pe locul 2 şi Slovenia de pe locul 3, la egalitate de puncte, şi de golaveraj, departajarea s-a făcut pe criterii disciplinare. Există însă o confuzie, deoarece cartonaşul galben care a spart egalitatea deplină a fost atribuit unui asistent sloven, care a văzut galben în meciul contra Serbiei. Danezii au primit 6 cartonaşe galbene, iar slovenii… 7. Un paradox: în grupa respectivă s-a înregistrat o singură victorie, cea a Angliei contra Serbiei. Dacă ar fi fost egalitate din cauza cartonaşelor galbene soluţia departajării nu ar fi fost clasamentul UEFA, ci mai degrabă confruntarea directă în grupa de calificare la Campionatul European. Acum Danemarca întâlneşte Germania, în timp ce Slovenia aşteaptă desemnarea… rivalului.