Marius Mihai, consilier municipal în locul Cristinei Calangiu

0
96

Marius Mihai este numele consilierului municipal care a înlocuit-o pe Cristina Calangiu, acesta fiind validat, în plenul de ieri, de aleșii locali. A existat totuși și o împotrivire la adresa sa. Consilierul liberal Marian Vasile a criticat faptul că nu s-a solicitat și acordul PNL la numirea acestuia, pe motiv că persoanele au fost alese, în 2012, pe o listă comună a USL. Alesul local Bianca Predescu a explicat că Marius Mihai este următoarea persoană pe lista electorală și că acesta poate să intre în CLM Craiova deoarece nu se află în nici o stare de incompatibilitate. De menționat faptul că Marius Mihai a ajuns pe o poziție eligibilă după ce generalul (r.) Ionel Pâlșoiu, de la PC, a refuzat mandatul de consilier. În cele din urmă, Marius Mihai a depus jurământul de credință, iar Marian Vasile a conceput o contestație împotriva numirii acestuia pe care o va depune în instanță.