Craiova: Șofer cercetat penal după ce a fost prins băut la volan

0
397

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, ieri, în jurul orei 04.45, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova aflați în executarea atribuțiilor de serviciu l-au depistat pe George I., de 34 ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism Volkswagen având o concentrație de 0,95mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.