Ambasadorul Marii Britanii a fost impresionat de Muzeul de Artă din Craiova

0
404

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a primit, ieri, vizita ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România, Excelenţa Sa Paul Brummell, care şi-a manifestat preocuparea pentru a afla informaţii privind cadrul investiţional de care pot beneficia companiile interesate, dar şi privind continuarea proiectului „Fiecare Copil în Grădiniţă”, un demers susţinut de reprezentanţa diplomatică de la Bucureşti. Alături de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, au participat la această întâlnire vicepreşedintele Cristinel Iovan şi directorul Direcţiei de Afaceri Europene, Ileana Măjină.   

Totodată, Ion Prioteasa a făcut o scurtă prezentare a judeţului, punctând obiectivele strategice pe care administraţia doljeană şi-a propus să le atingă în următorii ani. „A fost o onoare şi o bucurie să ne revedem cu Excelenţa Sa, domnul ambasador Paul Brummell, cu care ne-am întâlnit şi luna trecută, în Marea Britanie, adresându-i încă de atunci invitaţia de a veni într-o vizită în judeţul Dolj, la Craiova. Cu prilejul acestei întâlniri, am avut oportunitatea de a-i prezenta judeţul nostru, reafirmând principala noastră preocupare, a reprezentanţilor administraţiei locale, dar şi a Guvernului, pentru stimularea creării de locuri de muncă. În acest sens, i-am vorbit despre Parcul Industrial Craiova, o infrastructură de afaceri care şi-a atins obiectivul, ducând la apariţia a sute de noi posturi, dar şi despre continuarea acestui proiect cu un nou capitol, High-Tech Industry Park, pe o suprafaţă chiar mai generoasă, de 24 de hectare. Şi în acest caz, datorită colaborării foarte bune dintre Consiliul Judeţean Dolj şi Primăria Municipiului Craiova, investitorii care se vor stabili pe platforma economică vor beneficia de importante facilităţi, precum şi de toate reţelele de utilităţi necesare – gaze naturale, apă şi canalizare, energie electrică, telefonie şi internet -, aduse până la poarta fabricii. Prin tot ceea ce întreprindem, în limitele cadrului legal, urmărim să-i sprijinim pe locuitorii acestui judeţ pentru a avea acces mai uşor la locuri de muncă”, a mai spus şeful administraţiei judeţene.

„Astfel am ajuns să alocăm cele 24 de hectare pentru noul parc industrial”

Ion Prioteasa a vorbit şi despre Aeroportului Internaţional Craiova subliniind faptul că s-a apelat la un consultant de specialitate – compania britanică Halcrow – pentru a preciza, în cadrul unui masterplan cum poate fi utilizat cât mai eficient acest teren pe termen lung.  „Astfel am ajuns să alocăm cele 24 de hectare pentru noul parc industrial. În egală măsură, am pus în operă investiţii semnificative pentru dezvoltarea aeroportului, un demers pe care l-am iniţiat tocmai din dorinţa de a le oferi un argument şi o poartă de acces tuturor investitorilor interesaţi să îşi deschidă afaceri în această zonă. Consiliul Judeţean Dolj are o relaţie specială cu autorităţile Comitatului Hampshire, din Marea Britanie, care, de altfel, mi-au făcut cinstea de a-mi acorda distincţia de ambasador onorific; o colaborare care cunoaşte, în prezent, o frumoasă materializare, în condiţiile în care companii din această regiune au decis să-şi deschidă fabrici aici, la Craiova”, a mai spus Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Astăzi, în vizită la Valea Stanciului

Ambasador Paul Brummell a fost, deopotrivă, interesat de oportunităţile de afaceri pe care investitorii din Marea Britanie le pot găsi în judeţul Dolj, dar şi de continuarea demersului început în urmă cu câţiva ani şi care vizează susţinerea copiilor care provin din medii defavorizate, pentru a frecventa cursurile unei unităţi de învăţământ preşcolar. În acest sens, Excelenţa Sa va vizita astăzi o unitate şcolară în comuna Valea Stanciului, una dintre localităţile în care se implementează cu succes programul «Fiecare copil în grădiniţă», un program în care Ambasada Marii Britanii s-a implicat foarte mult şi în care Consiliul Judeţean Dolj este partener. Ambasadorul Marii Britanii a vizitat şi Muzeul de Artă din Craiova şi a fost extrem de încântat de ceea ce a văzut acolo. „I-am prezentat domnului ambasador amplasamentul şi conceptul noii investiţii, pe care o realizăm printr-un proiect european în valoare de peste 7 milioane de euro, pentru construirea unui centru internaţional dedicat marelui sculptor”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.