Craiova: 16 permise reţinute de poliţiştii de la Rutieră

0
413

În cursul zilei de ieri, polişţişti din cadrul Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu poliţiştii Biroului Rutier Craiova au acţionat pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie cauzate de conducerea, pe drumurile publice, a autovehiculelor cu defecţiuni tehnice şi de neacordarea de prioritate pietonilor aflați regulamentar în traversarea străzii. Poliţiştii rutieri au constatat 133 abateri contravenţionale pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în sumă totală de 25.525 lei. Au fost aplicate 28 amenzi pentru defecţiuni tehnice, iar alţi 15 şoferi au fost sancţionaţi pentru neacordare de prioritate pietonilor.
În cadrul activităţilor au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 16 permise de conducere, iar 8 certificate de înmatriculare au fost retrase, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.