Au furat, au fost reţinuţi

0
518

Ieri, 25 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, toţi din municipiul Craiova, bănuiţi de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (furturi din locuinţe, societăţi comerciale şi autoturisme).

În fapt, aceştia sunt bănuiţi că, în perioada 25.07.2022 – 05.05.2023, ar fi sustras bunuri din locuinţe, societăţi comerciale şi autoturisme, fiind creat un prejudiciu de peste 35.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Craiova, prejudiciul creat a fost recuperat în proporţie de 80% şi restituit persoanelor vătămate, cei trei fiind conduși la audieri. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celor trei tineri, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.