După 15 luni de absenţă din circuit, din cauza unei suspendări pentru dopaj cu Meldonium, tenismena rusă, Maria Sharapova, revine, astăzi, în Turneul de la Stuttgart. Suspendarea sa a luat sfârşit, ieri, şi fosta numărul 1 mondial – neclasată actualmente, pe motivul lungii absenţe – intră în teren fără calificări, graţie unei invitaţii a organizatorilor. Maria Sharapova – 30 de ani, 1,88 m şi 59 kg – o întâlneşte, în primul tur, la Porsche Arena din Stuttgart, pe italianca Roberta Vinci. Rusoaica nu a mai avut apariţii oficiale din sfertul de finală, pierdut la Open Australia, în ianuarie 2016, la Melbourne, în faţa americancei Serena Williams. Atunci a fost depistată pozitiv cu Meldonium, o substanţă de dată recentă pe lista medicamentaţiei interzise, folosită contra diabetului. Invitaţia lui Sharapova, la Stuttgart, suscită comentarii critice în circuitul feminin. Atât daneza Caroline Wozniacki, cât şi nemţoaica Angelique Kerber, s-au arătat nemulţumite. Şi asta pentru că Sharapova nu a fost niciodată ca celelalte. Distantă, glacială, între anii 2005 şi 2015, a fost una dintre jucătoarele bine plătite, graţie numeroaselor contracte publicitare. Averea sa este estimată la 200 milioane de dolari. Suspendată doi ani de Federaţia Internaţională, rusoaica, în vârstă de 30 de ani, a câştigat la Tribunalul Arbitral al Sportului. O icoană a modei (5,4 milioane abonaţi pe Facebook, 5,6 milioane pe Twitter şi 2,4 pe Instagram), Sharapova a participat, la New York, la un turneu în scopuri de caritate, alături de Elton John. Nu va primi, însă, wild-card pentru Rolland Garros (28 mai – 11 iunie), dar are invitaţie la turneele de la Madrid (5-12 mai) şi Roma (14-20 mai). Se mai poartă, însă, discuţii în legătură cu invitarea sa la Rolland Garros şi, apoi, la Wimbledon (3-16 iulie), deşi situaţia rămâne delicată. Se comentează astfel de către Bernard Giudicelli, preşedintele Federaţiei Franceze: „Trebuie să rămânem coerenţi. Integritatea este unul din angajamentele noastre. Ori nu poţi decide augmentarea fondurilor dedicate luptei antidopaj şi, pe de altă parte, proceda la invitaţii de această natură”. Guy Forget, directorul Turneului de la Rolland Garros, a anunţat o decizie finală pentru 15 mai. Cum Serena Williams, numărul 2 mondial, a pus capăt sezonului, de bună seamă că revenirea Mariei Sharapova încurrcă multe lucruri. Dacă, astăzi, o învinge pe Roberta Vinci (36), în faza următoare a turneului o va întâlni pe compatrioata sa, Ekaterina Makarova (43). Simona Halep o întâlneşte pe Strykova, în prima sa partidă la Stuttgart.