Amendamente adoptate de Comisia Juridică din Senat prin care se acordă graţieri

0
360

Comisia juridică din Senat a adoptat, ieri, o serie de amendamente printre care un amendament potrivit căruia se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 3 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată, în condiţiile în care Guvernul propusese un termen de 5 ani. Citiţi mai jos ce articole au fost adoptate în ordine cronologică.

Comisia juridică din Senat a adoptat, ieri, un amendament la Legea graţierii potrivit căruia se graţieaza în intregime pedepsele pentru persoanele cu vârsta peste 70 de ani, iar pedepsele între 6 şi 10 ani aplicate persoanelor peste 60 de ani se graţiază cu jumătate. Astfel, Comisia juridică a adoptat un amendament cu următorul cuprins: „Se graţiază în întregime pedepsele pentru persoanele cu vârsta peste 70 de ani”. Un alt amendament adoptat are următorul cuprins: „Se graţiază în parte, cu 1/2, pedeapsa cu închisoarea între 6 şi 10 ani aplicate persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani”.

          De asemenea, amendamentul prevede că se graţiază cu jumătate pedepsele cu închisoare între 6 şi 10 ani aplicate şi persoanelor care şi au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii încadraţi în grad de handicap. „O femeie care a luat mită într-o primărie eu nu zic să nu fie condamnată, dar copilul ei are acelaşi drept de a avea mama alături precum copilul unei femei care a fost condamnată că a fluierat în biserică”, a subliniat senatorul PMP, Traian Băsescu, prezent la şedinţa Comisiei. Preşedintele Comisiei, senatorul PSD Şerban Nicolae, i-a replicat: „De acord, dar aş vrea să luaţi în considerare faptul că primul care ar trebui să se gândească la interesul acelui copil ar fi exact mama care ar fi putut să nu ia mită în primărie”.

          Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis, ieri, un apel senatorilor din Comisia juridică, la dezbaterea despre Legea graţierii, solicitându-le să protejeze femeile chiar şi de furia justiţiei şi să le bage mai puţin la puşcărie decât pe bărbaţi.

         Amendamentul, propus de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Parchetul General şi preşedintele Comisiei, senatorul PSD Şerban Nicolae, a fost adoptat cu 7 voturi „pentru” şi 2 abţineri. Amendametul propus de reprezentantul Barourilor, de 6 ani, şi asumat de senatorul PMP, Traian Băsescu, care a renunţat la termenul său de 10 ani, nu a întrunit numărul necesar de voturi, cumulând 8 abţineri, un vot „pentru” şi un vot „împotrivă”.

         În proiectul Guvernului se prevedea că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv aplicate de instanţa de judecată. În plus, Comisia juridică din Senat a adoptat încă un amendament potrivit căruia se graţiază în parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanţele de judecată mai mari de trei ani dar care nu depăşesc zece ani. Amendamentul a fost adoptat cu 7 voturi „pentru” şi 3 voturi „împotrivă”. De asemenea, Comisia a adoptat un alt amendament care prevede că nu se graţiază pedepsele cu închisoarea a căror executare a fost suspendată condiţionat sau sub supraveghere, potrivit legii.