La Melineşti a fost o… „Şcoala altfel”

0
257

ZIUA SCOLIIElevii şi cadrele didactice de la Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” din Melineşti au participat din plin la manifestările care au făcut parte din săptămâna „Şcoala altfel”. Nici măcar oboseala nu s-a observat. „Au fost două excursii la Buşteni şi Hunedoara, în cursul cărora ne-am adus aminte cât de frumoasă este ţara noastră. Oboseala nu şi-a spus cuvântul astfel că, pe 21 aprilie, am sărbătorit Ziua şcolii, manifestările fiind coordonate de prof. Adriana Popescu, director al şcolii, iar la acestea au fost prezenţi şi invitaţi, inclusiv primarul Ana Ceană. Copiii ne-au arătat că tradiţiile nu mor şi ne dau o speranţă pentru viitor», a precizat prof. Alina Didu, responsabil de imagine al instituţiei de învăţământ din Melineşti.