12 instituţii au depus dosarele de achiziţii însumând valoarea de 228,78 mil lei

0
388

ministerMinisterul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (MCSI –OIPSI) a găzduit recent o întâlnire informală cu reprezentanţi din mass media centrală pentru a-şi prezenta acţiunile realizate în ultima perioadă referitoare la evaluarea proiectelor strategice inovative cu impact asupra întregului sector IT&C la nivel naţional sau chiar internaţional ce au fost depuse în actualul exerciţiu bugetar 2014 – 2020, precum şi identificarea proiectelor realizate în cadrul exerciţiului anterior 2007 – 2013 şi care ar putea primi asistenţă retroactivă, acţiuni ce vor contribui la atragerea a peste 100 milioane de euro prin fonduri europene nerambursabile în perioada următoare. Întâlnirea a fost condusă de Marius Bostan, ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională alături de doamna Adina Moga, Director General OIPSI şi alţi experţi din cadrul Organismului Intermediar.