Indemnizaţii mai mari pentru profesorii care supraveghează examenele naţionale

0
332

Profesorii care supraveghează evaluările naţionale şi BAC-ul vor primi indemnizaţii mai mari, potrivit ministrului Educaţiei, Remus Pricopie.

Astfel, cadrele didactice vor avea parte de o indemnizaţie cu 10 la sută mai mare decât în 2013. Ministrul a precizat că şi anul trecut a fost majorată această indemnizaţie, tot cu 10 la sută, pentru că ea nu mai crescuse de mai mulţi ani. Pentru cadrele didactice care au participat la simulări sau care vor participa la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a nu vor fi alocate de la bugetul de stat sume sumplimentare. Pe de altă parte, din anul şcolar viitor, eforturile profesorilor implicaţi în organizarea evaluărilor naţionale şi a bacalaureatului vor fi acoperite din fonduri europene. În următoarele săptămâni vor fi redactate o serie de proiecte pe fonduri structurale pentru a plăti profesorii care supraveghează evaluările naţionale, precum şi simulările examenelor naţionale. Evaluările naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a au fost amânate cu aproape o lună. Astfel, în loc să fie evaluaţi începând cu 6 mai, elevii vor fi supuşi testărilor începând cu 28 mai.