Emil Boroghină primește Premiul de Excelență al Uniunii Teatrale din Moldova

0
435
Emil Boroghină

La Chişinău se desfășoară astăzi cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor UNITEM (Uniunea Teatrală din Moldova), „cea mai mare manifestare de rang naţional, având ca obiectiv principal promovarea şi susţinerea celor mai valoroşi actori, regizori, dramaturgi, scenografi şi critici de teatru din Moldova”. Cei mai buni actori și cele mai bune spectacole ale anului 2017 vor fi premiate în cadrul ceremoniei festive găzduite, cu începere de la ora 17.00, de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Potrivit organizatorilor, la gală vor participa „primele persoane din stat, politicieni şi personalităţi ale culturii naţionale, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, cunoscuţi oameni de afaceri etc.”,

UNITEM a decis să acorde Premiul de Excelenţă cunoscutului actor şi om de teatru român Emil Boroghină, director fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional din Craiova. În 27 martie, când se vor împlini 100 de ani de când Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât Unirea Basarabiei cu România, Emil Boroghină va prezenta pe scena Teatrului „Ginta Latină” recitalul „Treptele Unirii”, iar în 28 martie, la Teatrul Naţional Satiricus „Ion Luca Caragiale”, „Sunt suflet în sufletul neamului meu – Limba română este patria mea”.

Cele două recitaluri fac parte din proiectul „Glasurile patriei – glasurile istoriei, glasurile poeziei” dedicat Centenarului făuririi Marii Uniri şi desăvârşirii Statului Naţional Unitar Român, realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi Teatrul Nottara din Bucureşti, itinerat până în prezent la Alba Iulia, Craiova şi Bucureşti, la Paris, Bruxelles, Haga şi Viena.