De Ziua Mondială a Teatrului, hai la „Colibri”!

0
1369

Actorii din întreaga lume vor sărbători mâine, 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului, eveniment inițiat încă din anul 1961. Cu acest prilej, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” va prezenta, la ora 11.00, sub semnul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, spectacolul „Prinţul Broască”, de Veselin Boidev, după Fraţii Grimm, în regia lui Todor Valov. Teatrul Național „Marin Sorescu” nu are nici un spectacol programat pentru mâine și l-a anulat și pe cel anunțat inițiat că va fi prezentat în cadrul campaniei – „O lună la țară”, de Turgheniev (regia: Cristian Juncu). Reprezentanții instituției spun însă că, pentru sprijinirea artiștilor cu probleme de sănătate și existență, va fi donată contravaloarea biletelor vândute la alte reprezentații din această perioadă.

În 1961, la cel de al IX-lea Congres Mondial al Institutului Internaţional de Teatru, Finlanda propunea, prin Arvi Kivimaa, crearea Zilei Mondiale a Teatrului. Din 1962, în fiecare an, ziua de 27 martie, data deschiderii stagiunii din acel an a Teatrului Naţiunilor din Paris, a fost celebrată de Centrele Naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru şi de alte comunităţi internaţionale ale acestei arte. De fiecare dată, o personalitate a lumii teatrale adresează un mesaj internaţional, tradus în peste 20 de limbi, citit în faţa a zeci de mii de spectatori înaintea reprezentaţiilor din această seară în teatre din întreaga lume şi difuzat de radiourile şi televiziunile de pe cinci continente. Primul Mesaj Internaţional, din 1962, a fost semnat de Jean Cocteau.

Anul acesta, la cea de-a 70-a aniversare a Institutului Internațional de Teatru (ITI), pentru a sublinia aspectul transcultural și internațional al teatrului și al ITI, Consiliul Executiv ITI a selectat cinci personalităţi (câte unul pentru fiecare regiune UNESCO: Africa, America, țările arabe, Asia și Europa) pentru a scrie un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului. Regăsiți câteva fragmente din mesaje pe site-ul UNITER, ww.uniter.ro.

Alătură-te campaniei UNITER, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!

„Prinţul Broască”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” va prezenta mâine (ora 11.00), de Ziua Mondială a Teatrului, sub semnul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, spectacolul „Prinţul Broască”, de Veselin Boidev, după Fraţii Grimm, regia Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva, cu păpuşi realizate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. În distribuție: Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoş. «„Prințul Broască” este o poveste despre importanţa, responsabilitatea şi consecinţele promisiunilor personale, un spectacol amuzant, vivace, comic, în stilul operei bufe, totul acompaniat de muzica clasică şi vitală a lui W.A. Mozart» (Todor Valov, regizor).

Spectacolul a participat anul trecut la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „Arlechino” – Caravana Poveştilor Brașov, ediția a III-a. Deține Premiul special al juriului la Festivalul Internațional de Animație „Gulliver” de la Galați (2014), Premiul pentru cea mai bună interpretare, acordat actriței Adriana Ioncu, precum și  Premiul pentru scenografie, oferit Stefkăi Kyuvlieva, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” de la Cluj-Napoca (2013).

Spectacolul „Prințul Broască” se joacă în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, eveniment organizat de UNITER, aflat la cea de-a 17-a ediție, dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă. Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală. „Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!” – este mesajul UNITER și al celor 18 teatre din București și 31 din țară care s-au înscris în campanie.