Craiova: Simpozion științific sub titlul „Jandarmeria Română – tradiții, actualitate și perspective la Centenarul Marii Uniri” la Cercul Militar Craiova

0
408

Pe 3 aprilie a.c. se împlinesc 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei, astfel că reprezentanții celor două unități din Craiova – Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Dolj și Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJMb) Craiova – au pregătit o serie de manifestări pentru a sărbători acest moment. Astfel, după ce au participat deja la o campanie de donare de sânge, mâine urmând ca Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova să organizeze Ziua Porților Deschise, pentru vineri, 30 martie a.c. a fost pregătit un simpozion științific sub titlul „Jandarmeria Română – tradiții, actualitate și perspective la Centenarul Marii Uniri”. Manifestarea, care se desfășoară la Cercul Militar Craiova, va debuta cu mesajele reprezentanților administrației publice locale și județene, dar și ale comandanților celor două unități de jandarmi, respectiv general de brigadă Constantin Florea – Inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și lt. col. Cosmin Mirea – comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, urmate de prezentarea unor materiale care abordează diverse teme, cum ar fi „Marea Strategie a Marii Uniri”, „Repere privind evoluția Jandarmeriei Române de la înființare și până la Marea Unire”, „Conceptul de elită în Jandarmeria Română” sau „Compatibilități și controverse între statutul militar și misiunile de poliție judiciară a Jandarmeriei Române”. După o scurtă pauză este programată lansarea cărții „Comportamentul geopolitic”, semnată de Corneliu Sîrbu, Constantin Florea, Florin Raduslav, iar ziua se va încheia cu un spectacol artistic dedicat Centenarului Marii Uniri.