Ciupercenii Noi: Se renovează complet dispensarul uman

0
374

Comună mare a Doljului, Ciupercenii Noi, are și un primar gospodar, Gheorghe Mungiu, care s-a pus în slujba comunității locale. An de an, zestrea edilitar-gospodărească a localității s-a îmbunătățit. Mai nou, un obiectiv de luat în seamă, se află pe masa de lucru. Investiția se ridică la circa 11 milioane de euro, fonduri obținute prin PNDL și constă în reabilitarea și extinderea actualului dispensar uman. Care urmează să dispună de cinci cabinete medicale, cu dotare aferentă, centrală termică, sală de așteptare, etc. În care cei cinci medici, ai actualului dispensar, își vor putea desfășura activitatea în condiții cât mai bune. Urmează să fie organizată licitația și dacă lucrurile nu se “complică”, cum de regulă se întâmplă, investiția este programată să fie finalizată până la sfârșitul anului.