WTA Miami: Niculescu şi Begu (cu o revenire fabuloasă) o urmează pe Halep în turul trei

0
370

După ce Simina Halep (5 WTA) a acces, în primele ore ale zilei de vineri, în turul trei al turneului Premier Mandatory de la Miami, la capătul unui succes, 6-3, 7-5,  cu rusoaica Darya Kasatkina (36 WTA), Monica Niculescu (33 WTA) şi Irina Begu (45) au bifat, la rându-le respectiva performanţă.

Niculescu, care a avut liber în manşa inaugurală, a eliminat-o pe chinezoiaca Shuai Peng (664 WTA), scor 6-1, 3-6, 6-0, în timp ce Begu a barat drumul germancei Sabine Lisicki (37 WTA), scor 6-4, 1-6, 7-6 (2) – Begu a revenit uluitor de la 0-5, salvând şi o minge de meci.

Pentru un loc în optiimile de finală, Niculescu se va bate cu una dintre reprezentantele gazdelor, Coco Vandeweghe (38 WTA), ajunsă aici după o victorie în faţa Carlei Suarez Navarro (Spania, 6 WTA), scor 6-4, 6-2. Scorul întâlnirilor directe este de 2-0 în favoarea sportivei de peste Ocean: 6-0, 6-3, în turul I, la Stanford în 2013 şi 7-5, 2-6, 6-1, în turul II, la Eastborne în 2015.

Cât o priveşte pe Begu, bucureşteanca o va înfrunta pe cehoiaca Krystina Pliskova (101 WTA), cea care a beneficiat de abandonul elveţiencei Belina Bencic (10 WTA), la 4-1 în primul set. Begu şi Pliskova au mai fost faţă în faţă o singură dată, victoria revenind bucureştencei, în sferturi la Incheon 2010, scor 4-6, 6-1, 6-4.

Finalmente, Halep va da piept cu Julia Georges (Germania, 66 WTA), care a eliminat-o pe australianca Samantha Stosur (27 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-4. Halep şi Georges s-au mai ciocnit în două rânduri, împărţindu-şi succesele. Constănţeanca a izbândit cu un sec 6-2, 6-0, în turul I la Madrid, în 2014, iar nemţoaica s-a impus la Paris, în 2009, în optimi, scor 6-4, 2-6, 6-3.