Franţa câştigă amicalul din Olanda

0
336

Naţionala Franţei, gazda CE 2016 şi cea în compania căreia România va deschide marele bal în data de 10 iunie, s-a impus cu 3-2 în faţa Olandei, într-un joc de verificare disputat la Amsterdam.

Cocoşii au început în trombă şi aveau 2-0 după niciun sfert de oră, graţie punctelor semnate de Griezmann (6) şi Giroud (13).Î Imediat, în minutul 14, Johan Cruyff, decedat joi, la 68 de ani, a fost omagiat de fanii de pe “Amsterdam Arena”, fiind ştiut faptul că la Ajax şi la echipa naţională, acesta a jucat cu numărul 14 pe tricou. A fost ţinut un minut de reculegere în memoria marelui Johan.

Batavii, care au ratat prezenţa la turneul final, au găsit resurese să revină, iar jocul părea să se încheie nedecis, după golurile lui Luuk de Jong (47) şi Afellay (86). N-a fost de acord Matuidi, omul lui PSG închizând tabela în minutul 88.

Marţi, Franţa va disputa un nou amical, cu Rusia, la Paris.

Altfel, o altă rivală a tricolorilor în grupa de la EURO, Elveţia, s-a înclinat cu 0-1 la Dublin, cu Irlanda, gol Clark (2).

Rezultatele complete ale serii

Luxemburg – Bosnia 0-3 (Chanot 73 aut., Duric 75, Pjanic 90+2)

Slovacia* – Letonia 0-0

Portugalia* – Bulgaria 0-1 (Marcelinho 19)

Armenia – Belarus 0-0  (reprezentativa gazdă e una dintre oponentele României în calificările pentru CM 2018)

Olanda – Franţa* 2-3 (L. de Jong 47, Afellay 86 / Griezmann 6, Giroud 13, Matuidi 88)

Irlanda* – Elveţia* 1-0 (Clark 2)

Echipele însoţite de semnul (*) vor fi la EURO 2016.