Stelian Tănase, după întâlnirea cu Ponta: Am convenit asupra unui proces de restructurare a TVR

0
291

Preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a declarat, ieri, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că s-a convenit asupra unui proces de restructurare a televiziunii publice, el apreciind că trebuie refăcută organigrama pentru a face un organism competitiv şi invocând modelul BBC. „Am ajuns la anumite conluzii, cu un plan de măsuri care va trebui aplicat în perioada următoare”, a spus Stelian Tănase imediat după întâlnire. Concret, el a precizat că a convenit cu Ponta asupra unui proces de restructurare, de reorganizare a TVR în baza Legii 85/2006 şi şi-a exprimat speranţa că vor fi luate decizile necesare, în aşa fel încât în 2-3 ani să se treacă la un „format BBC”, care va însemna şi crearea unui structuri comune cu radioul public. Potrivit lui Tănase, „restructurarea de proporţii” a TVR nu pleacă de la ideea de concediere a angajaţilor, ci de la ideea de a avea o nouă organigramă, care să facă eficientă TVR. În final, Stelian Tănase a mai spus că are sprijinul politic pentru a-şi continua activitatea la şefia TVR.