Închisoare cu suspendare după ce a accidentat un copil şi pe mama acestuia

0
352

Adrian Călin, craioveanul de 24 de ani care în urmă cu aproximativ un an a lovit cu maşina o femeie în vârstă de 37 de ani şi pe fiul ei de 13 ani, aflaţi pe trotuar, după care a fugit fără să privească înapoi, a fost condamnat de Judecătoria Craiova la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare. Termenul de încercare stabilit de instanţă este de 4 ani, tânărul urmând să achite celor două victime, în total, 15.000 lei cu titlul de daune morale.

Reamintim că joi, 8 aprilie 2010, seara, în jurul orei 20.00, pe strada “Târgului” din Craiova, conducătorul unui autoturism Opel Astra roşu, cu numărul ROMA 66917 – Z, a oprit lângă un autoturism Logan cu numărul DJ-16-BYB şi s-a apucat la ceartă cu conducătorul acestuia. Amândoi au coborât, şoferul Opelului înjurându-l şi ameninţându-l pe celălalt conducător auto.

Locatarii de pe strada respectivă au ieşit să vadă despre ce e vorba şi cine face scandal, strângându-se pe trotuar, în preajma celor doi şoferi. Văzând că au apărut martori, şoferul Opelului s-a urcat rapid în maşină, încercând să fugă. În timp ce manevra maşina cu spatele, ca să întoarcă, a lovit o femeie de 37 de ani şi un băiat de 13 ani. Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere amplasată în zonă se vede foarte clar cum şoferul autoturismului, în timp ce merge cu spatele, îl prinde pe minor sub maşină, îl târăşte câţiva metri şi îşi continuă nepăsător deplasarea. Fără să-l intereseze stare victimelor, pe care le-a lăsat la pământ, individul a demarat, dispărând în noapte.

Oamenii au anunţat Poliţia şi Ambulanţa, victimele fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde, în urma investigaţiilor, s-a stabilit că minorul, Alin, a suferit răni grave, în timp ce mama sa, Fănuţa Mihai (37 de ani), a scăpat cu leziuni uşoare.

Depistat cu 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat

Poliţiştii de la Biroul Rutier Craiova au discutat cu martorii evenimentului şi au dispus constituirea de filtre rutiere pe arterele de circulaţie din municipiu, pentru depistarea şoferului fugar. La aproximativ două ore după eveniment a fost descoperit Opelul, ulterior oamenii legii reuşind să pună mâna şi pe şoferul fugar. Acesta a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Adrian Călin, care avea 23 de ani, la data comiterii faptei, din Craiova, în urma testării cu etilotestul rezultând o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost reţinut pe 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi părăsirea locului accidentului. Ulterior, procurorii l-au prezentat Judecătoriei Craiova, care a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, în sarcina sa fiind reţinute infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, vătămare corporală din culpă şi consum de alcool după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane. Adrian Călin a stat în arest de pe 9 aprilie până pe 20 septembrie 2010, fiind judecat, ulterior, în stare de libertate.

Potrivit reprezentanţilor Judecătoriei Craiova, prin sentinţa pronunţată în dosar instanţa l-a condamnat pe tânăr la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de patru ani. În plus, Adrian Călin a fost obligat la plata sumei de 63,13 lei daune materiale şi la plata sumei de 15.000 lei daune morale. Sentinţa nu este definitivă, motiv pentru care Adrian Călin a şi formulat recurs.