Disponibilizări la Spitalul Municipal „Filantropia”

1
815

Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Municipal „Filantropia” din Craiova îşi vor pierde în următoarea perioadă locul de muncă, după ce conducerea unităţii medicale a hotărât să treacă la disponibilizări pentru a respecta normativul de personal impus de Ministerul Sănătăţii.

Spitalul Filantropia

Pe lista de concedieri se regăsesc, după spusele managerului unităţii medicale, dr. Mihaela Tătaru, 28 de persoane, reprezentând angajaţi din cadrul serviciului tehnico-administrativ. Deocamdată, respectiva listă cu cei care îşi vor pierde locul de muncă nu a fost aprobată şi de reprezentanţii Primăriei Craiova, în subordinea căreia se află spitalul, un răspuns în acest sens fiind aşteptat să sosească în urma şedinţei de Consiliu Local din 31 martie a.c.

Mihaela Tătaru Abagiu

Disponibilizările ar fi trebuit să fie operate încă din toamna anului trecut, după ce în luna septembrie, prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1.224/2010, intrau în vigoare noile normative de personal din spitalele româneşti. Conform noilor dispoziţii, în cazul Spitalului Municipal „Filantropia” din Craiova, având în vedere cele 495 de paturi de spitalizare continuă plus 30 de paturi de spitalizare de o zi, ar fi trebuit ca numărul de salariaţi să scadă. La momentul respectiv s-a preferat însă o redistribuire a personalului, care acum trebuie transformată într-o disponibilizare. „Abia după şedinţa de Consiliu Local vom demara procedurile standard, preaviz şi aşa mai departe. Vreau să precizez că nu este vorba de o disponibilizare colectivă. În acest caz, după cum spune legea, ar fi trebuit să intre în calcul peste 30 de posturi. Ori la noi e vorba, de fapt, de 27 de posturi, pentru că doi salariaţi erau cu jumătate de normă, cumulând pensie medicală cu salariul”, a declarat dr. Mihaela Tătaru, managerul Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova.

Constanţa Bărbulescu

Salariaţii sunt nemulţumiţi

Între timp, starea de tensiune persistă la Spitalul Municipal „Filantropia”. După ce în urmă cu mai bine de o săptămână angajaţii au protestat chiar în faţa biroului managerului, solicitând acordarea la timp a salariilor şi tichetelor de masă, vestea că mai mulţi salariaţi îşi vor pierde locul de muncă în următoarea perioadă agită din nou spiritele. Astfel, reprezentanţii sindicatului Sanitas acuză faptul că nu au fost invitaţi la negocieri şi, prin urmare, nici măcar nu ştiu exact care sunt persoanele vizate de disponibilizare. „Nu mi se pare corect ca sindicatul să nu fie invitat la negocieri, pentru că statul de funcţii se face împreună cu sindicatul, iar Primăria îl aprobă. Noi nici nu ştim cum arată statul şi ultima listă de disponibilizări. Din câte se pare, nu vor fi daţi afară doar angajaţi temporar. Pentru aceştia oricum nu erau cheltuieli prea mari, pentru că sunt lucrători de la pază, bucătari şi alte categorii care primesc salarii de 500-600 de lei pe lună. Problema e că mai sunt alte 27 de persoane, printre care noi avem semnale că se găsesc femei care au copii în întreţinere ori persoane care se află în prag de pensionare, şi, potrivit legii, nu trebuie disponibilizate. S-au făcut tot felul de liste fără să se ţină cont de Codul Muncii”, a spus Constanţa Bărbulescu, liderul sindicatului Sanitas de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova.

Sunt disponibilizaţi doar angajaţi TESA

În plus, cu toate că managerul unităţii sanitare, dr. Mihaela Tătaru, a dat asigurări că disponibilizările nu vor afecta personalul medical, reprezentanţii sindicatului Sanitas spun că mai mulţi asistenţi de la laboratorul de radiologie sau laboratorul de analize medicale şi-ar putea pierde posturile în următoarea perioadă. «Oamenii sunt deja înfuriaţi, pentru că nimeni n-a mişcat un deget ca să se pună pe picioare activitatea spitalului. După informaţiile noastre, este vorba şi de personal sanitar, adică de asistente la laboratorul de analize medicale şi la laboratorul de radiologie, pentru că s-a luat în vedere criteriul mediu. Spitalul nostru deserveşte, din punct de vedere radiologic, cinci locaţii şi automat asistenţii trebuie să fie peste tot, iar laboratorul de analize medicale deserveşte clădirea de la Parcul „Romanescu” şi ambulatoriul de specialitate. Dacă vor fi daţi afară, nu ştiu cum ne vom mai desfăşura activitatea», a mai spus Constanţa Bărbulescu.

1 COMENTARIU

  1. Upssss!… Sunteti intr-o grava eroare d-na manager. Ati fost bagata la inaintare pe un teren care va e total necunoscut.
    1.Tin sa va precizez ca legea spune ca trebuie sa luati in calcul 30 de “salariati”, nu 30 de “posturi”. Este o mica diferenta intre intre “posturi” (adica “norma”) si “salariati”.Refaceti socotelile.
    2.O redistribuire a personalului, care acum trebuie “transformată” într-o disponibilizare” ??!!! Si, cum ati facut asta? Dati o dispozitie de reistribuire si apoi o alta dispozitie care spune ca “inceteaza”??!!prima dispozitie si ne intoarceti pe vechile locuri de munca. Si, am ramas asa ..”INCETATI..”!.. Pai ati specificat in actele aditionale pe care le-am semnat ca ati modificat si perioada , adica ca vom fi mutati temporar pana la emiterea unei noi decizii??? Puteti sa ne modificati locul muncii unilateral doar pe baza unei decizii?? Tine asta loc de act aditional cu acordul partilor?? Sau in unitatea asta se pot face modificari ale contractelor de munca dupa bunul dv.plac ?!

Comments are closed.