Studenți la Prim ajutor

0
1534

Studenții și cadrele didactice de la diferite facultăți ale Universității din Craiova au participat marți, 23 februarie, la activitatea „Învățarea tehnicilor de prim ajutor, primul pas legat de siguranța în muncă a studenților în centrele de practică”. Invitat special a fost Aretu Adrian, locotenent SMURD&ISU Dolj.

Locotenentul Aretu Adrian a prezentat măsuri de prim ajutor în cadrul mai multor scenarii.A explicat ce măsuri pot fi întreprinse până sosește un echipaj medical. Lct. Aretu a menționat faptul că „în primul rând este siguranța salvatorului și a victimei.”  Pe manechine, a demonstrat pas cu pas, cum se face resuscitarea cardiopulmonară la matur, copil și nou-născut.Ulterior, a vorbit despre defribilatoarelesemiautomate externe. Ele sunt prezente în gară, aeroport, universitate sau în locuri cu aglomerație publică. Aretu a arătat cum se utilizeză unul, a explicat cum lucrează dispozitivul și a precizatcă „nu trebuie să fii medic ca să folosești defribilatorul, este foarte ușor de folosit”.

Studenții de la Fizică medicală, anul III, au avut și ei prezentări. Georgeta Neamțu a vorbit despre pașii în acordarea primului ajutor și despre importanța cunoașterii lor, căci „granița dintre viață și moarte este extrem de fragilă, iar viața cuiva poate depinde de oricare dintre noi”. Mihaela Dinu a explicat când trebuie să apelăm la 112, ce date trebuie să comunicăm atunci și ce să facem după ce am apelat. În 99,9% dintre cazuri lumea sună la 112 fără a cunoaște aceste amănunte. Cei mai mulți nu știu ce trebuie să facă şi intră în panică. Totodată, studenta a explicat în ce caz se trece la protocolul de resuscitare, care constă în masaj cardiac extern și ventilare. Alexandru Ivașcu a vorbit despre tipurile de masaj cardiac și execuția lui, ventilații. Ulterior, a explicat cum ne putem da seama dacă masajul cardiac a fost executat corect sau nu.

Mihnea-Ilie Trică, student în anul III, la Facultatea de Teologie, a făcut o prezentare cu titlul „Biserica și situațiile neprevăzute”. A vorbit despre situațiile excepționale cu care se lovește biserica: incendiile, cutremurele, accidentele. Incendiul este cel mai des întâlnit caz într-un lăcaș de cult. Trică a explicat că personalul cleric sau neclerical face instructaj atât la sănătatea și securitatea în muncă (SSM), cât și la Prevenirea şi Stingerea Incendiilor (PSI), care apoi este urmat de o instruire periodică. Mai mult de atât, a enumerat pașii care trebuie urmați în situațiile neprevăzute ce se pot întâmpla într-o biserică.

Evenimentul a fost organizat de Departamenul Fizică, în colaborare cu Facultatea de Teologie și Tele U, în cadrul proiectului „Stagii de practică inovative și interdisciplinare”.

PATRISIA LISOVSKI

Specializarea Jurnalism, Anul I, Universitatea din Craiova