În acest moment Real împrumută încă un tânăr talentat la Arsenal după Dani Ceballos. Este vorba despre Martin Odegaard, mijlocașul norvegian de 22 de ani, cumpărat de Real în 2015 din țara sa natala, Norvegia, contra sumei de 2.8 milioane de euro. După 2 ani petrecuți la echipa a doua a clubului a fost împrumutat pe rând la Heerenven și Vitesse pentru ca în 2019 să explodeze în LaLiga alături de Real Sociedad. La sfârșitul sezonului președintele Real-ului avea de gând să îl folosească mai des pe norvegian pentru a deveni un înlocuitor pentru Modric în viitorul apropriat.
Zidane se pare că nu a fost de acord cu Perez iar Odegaard a reușit să joace în doar 7 meciuri în campionat dintre care doar 3 ca și titular fără să marcheze vreun gol. Martin Odegaard este gata să își petreacă restul sezonului în Londra alături de Ceballos.
În acest sezon Real a împrumutat nu mai puțin de patru jucători în Premier League ( Gareth Bale, Sergio Reguilon– Tottenham, Dani Ceballos, Martin Odegaard) și un altul cedat definitiv pentru 25 de milioane (James Rodriguez-Everton).