Amenzi de 200.000 de lei pentru administratorii drumurilor

0
425

Poliţiştii au aplicat, de la începutul anului şi până pe 22 ianuarie, 72 de amenzi administratorilor de drumuri, în valoare totală de peste 200.000 de lei, cele mai multe nereguli identificate fiind lipsa întreţinerii drumului public pe timp de iarnă, dar şi neînlăturarea obstacolelor.

„De la începutul anului şi până în data de 22 ianuarie, poliţiştii au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale administratorilor de drumuri, în valoare de peste 200.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea (59) au fost date pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă. De asemenea, au mai fost sancţionate şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public”, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), printr-un comunicat de presă.