„Punerea în aplicare cu întârziere a Programelor Operaţionale din fondurile structurale şi de investiţii europene”

0
378

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European şi membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), a salutat adoptarea propunerii REGI de rezoluţie privind „Punerea în aplicare cu întârziere a Programelor Operaţionale din fondurile structurale şi de investiţii europene”.

Victor-BostinaruÎn această rezoluţie, REGI solicită Comisiei, ca printr-un „plan de accelerare a coeziunii”, să facă toate demersurile necesare pentru a asigura o implementare accelerată, iar fondurile alocate plăţilor din bugete până în 2016, care nu au fost utilizate, să nu se piardă, ci să poată fi folosite în următorii ani. În acelaşi timp, rezoluţia solicită statelor membre, în special celor care prezintă întârzieri în implementare, să ia toate măsurile necesare pentru a recupera decalajul, fără întârzieri suplimentare. „Rezoluţia adoptată de către Comisia REGI este una importantă pentru că subliniază problemele întâmpinate până în prezent în faza de implementare a fondurilor structurale şi de investiţii europene şi propune modalităţi de abordare a acestei situaţii, astfel încât să nu se piardă fondurile alocate perioadei de programare 2014-2020. Ştim bine că regulamentele pentru perioada de programare actuală au fost adoptate prea târziu pentru un start rapid al punerii în aplicare, dar este la fel de adevărat că trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru a utiliza aceste fonduri, înainte de a fi prea târziu şi de a le pierde”, a subliniat eurodeputatului Victor Boştinaru.

Din păcate, România este ţara cu cea mai slabă performanţă

Totodată, mai subliniază eurodeputatul român că sunt ţări care fac mai bine faţă şi altele care se confruntă cu mai multe probleme. Din păcate, România este ţara cu cea mai slabă performanţă. „În ciuda sumelor uriaşe de bani care au fost alocate României, guvernul anterior nu a acordat suficientă importanţă acestei politici. O mare problemă este faptul că cele mai multe dintre autorităţile de management nu au fost încă acreditate, iar acest lucru înseamnă că nu se pot solicita plăţi intermediare. Sunt încrezător că noul guvern va face tot ceea ce este necesar pentru a avansa în această direcţie, astfel încât România să beneficieze de toate investiţiile prevăzute prin Politica de Coeziune”, a mai spus Victor Boştinaru.

***

Eurodeputatul Victor Boştinaru a fost raportor din partea S&D pentru această rezoluţie care a fost depusă de către REGI, alături de o întrebare adresată Comisiei, cu solicitare de răspuns oral, ce urmează să fie tratată în plen în săptămânile următoare.