Temperaturile extrem de scăzute au provocat haos în mai multe ţări din Asia, cel puţin 85 de decese fiind înregistrate în Taiwan şi zeci de mii de persoane blocate pe aeroporturi, relatează CNN. Cel puţin 90.300 de persoane au fost afectate în weekend de anularea zborurilor în Coreea de Sud, din cauza vremii nefavorabile, iar peste 10.000 de călători au fost afectaţi de întârzieri semnificative ale zborurilor pe aeroportul Kunming din sud-vestul Chinei. Capitala sud-coreeană Seul a înregistrat duminică cele mai scăzute temperaturi din ultimii 15 ani, cu minime de minus 18 grade Celsius, potrivit site-ului Administraţiei Meteorologice. China a prelungit alerta cu cod portocaliu pentru vreme severă, autorităţile anunţând că patru persoane au decedat, iar principalele autostrăzi sunt blocate de zăpadă, în condiţiile în care începe vacanţa de Anul Nou Chinezesc.