Ziua Unirii Principatelor – sărbătorită în ploaie

0
1070

Craiovenii au sărbătorit, sâmbătă dimineaţă, Ziua Unirii Principatelor de la 1859. Din cauza condiţiilor meteorologice – ploaie, vânt şi frig –, numai câteva zeci de craioveni au ţinut să fie prezenţi în  la ceremoniile organizate în Piaţa „Alexandru Ioan Cuza”. Alocuţiunile oficialităţilor, din rândul cărora a lipsit primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, au subliniat nevoia de unitate a românilor.

Sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor a debutat cu un ceremonial militar-religios, urmat de discursurile oficialităţilor. Primul care a rostit alocuţiunea a fost prefectul de Dolj, Sorin Răducan: „Să fim mândri că suntem români, pentru că, în decursul timpului, poporul nostru s-a aflat la confluenţa marilor imperii. Fie ca a fost vorba de Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic sau Imperiul Ţarist, a trebuit să luptăm pentru a ne păstra fiinţa şi unitatea naţională şi nu ne-a fost uşor. Să fim mândri că suntem locuitori ai Cetăţii Băniei, oraşul în care s-a anticipat, cu doi ani mai devreme, Unirea Principatelor, care avea să vină la 24 ianuarie 1859. Avem datoria să ne gândim nu doar ce ţară am moştenit de la cei care au fost înaintea noastră, ci, mai ales, ce ţară ne dorim să construim acum şi ce ţară vrem să lăsăm celor ce vin după noi”.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a precizat: «Celebrăm una dintre cele mai importante opere politice ale naţiunii noastre, piatra de temelie pe care se înalţă România de astăzi, reflectând asupra semnificaţiei momentului, care ne vorbeşte despre puterea solidarităţii şi ne arată că piedicile, oricât de mari ar fi, pot fi depăşite, iar idealurile, oricât de îndrăzneţe, pot fi atinse atunci când voinţele celor de un sânge şi de-o limbă rezonează la unison. Lecţia trecutului ne spune că unitatea este cheia de boltă a viitorului. Arcuri peste timp, cuvintele lui Mihail Kogălniceanu, „Avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi istorie, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi hotare de păzit, aceeaşi misie de îndeplinit”, sunt astăzi parte a testamentului nescris pe care noi şi cei care ne vor urma trebuie să-l onorăm cu sfinţenie».

Municipalitatea craioveană a foste reprezentată, în lipsa primarului Lia Olguţa Vasilescu, de viceprimarul Mihai Genoiu, care a subliniat: „La 24 ianuarie 1859 am renunţat la orgolii şi ne-am dat mâna pentru un proiect comun. Ziua aceasta ne face să fim mândri de trecut, dar totodată ne obligă să lucrăm pentru prezentul nostru. Doar uniţi vom fi capabili să creăm noi pagini de istorie pentru ţara noastră, doar împreună putem schimba România”.

Flori pentru Alexandru Ioan Cuza

Odată terminate alocuţiunile oficialităţilor, la statuia primului Domnitor al României Mici au început să fie depuse jerbe de flori. Rând pe rând, reprezentanţii Prefecturii Dolj, ai Consiliului Judeţean Dolj, ai Primăriei Craiova, ai Garnizoanei Craiova au ţinut să-l omagieze pe Alexandru Ioan Cuza, monumentul care-l reprezintă fiind încărcat de flori. Nu au lipsit partidele politice, delegaţiile acestora ţinând şi ele să-l onoreze pe Domnitor. După depunerea jerbelor, a urmat defilarea Gărzii de Onoare, apoi oficialităţile şi craiovenii prezenţi în Piaţa „A.I. Cuza” s-au prins în Hora Unirii, alături de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, al cărui spectacol a fost influenţat de condiţiile meteorologice.