Bibliotecarii doljeni pot deveni e-Bibliotecari, cu competențe digitale la standard internațional

0
381

Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și ECDL România au agreat derularea împreună a proiectului e-Bibliotecar. Aptitudini pentru Bibliotecarul Modern”, ce are ca obiectiv dezvoltarea competenţelor digitale a 1.000 de bibliotecari şi personal auxiliar din cadrul bibliotecilor din reţeaua ANBPR. Astfel, bibliotecarii publici – inclusiv cei din Craiova și din bibliotecile municipale și comunale doljene – pot obţine certificarea ECDL PROFIL Bibliotecar prin intermediul a zece instituții care au devenit centre de certificare ECDL pentru această categorie de profesioniști. Ei pot „să își certifice competențele digitale la standard internațional, reușind astfel să se înscrie în direcția firească de redefinire a bibliotecilor ca spații active, ce beneficiază din plin de tehnologiile digitale”, se menționează într-un comunicat de presă al ECDL România.

Colaborarea între ANBPR și ECDL România a venit în urma necesității de a promova extinderea serviciilor de acces public la cunoștințe, dezvoltare și certificare a competențelor digitale la nivelul bibliotecilor publice. ECDL România este Operatorul Național al licenței ECDL în România, cu o rețea de peste 700 de centre de instruire și testare acreditate pe întreg teritoriul țării.

„Nevoia actuală de informație și creșterea gradului de utilizare a tehnologiei schimbă substanțial modelul tradițional al serviciilor bibliotecii publice. În prezent, bibliotecile lucrează pentru a deveni centre informaționale complexe, centre de educație permanente. Prin creșterea competențelor personalului de bibliotecă în utilizarea mijloacelor IT&C, ANBPR și ECDL România doresc să contribuie astfel la actualizarea și modernizarea ofertei de servicii adresate publicului larg și la repoziționarea bibliotecarilor în relația cu utilizatorii”, se menționează în comunicat.

Bibliotecarii publici din țară pot obține certificarea ECDL PROFIL prin intermediul Bibliotecilor Județene din Bihor, Brăila, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, Sălaj, Sibiu, Bibliotecii Metropolitane București și Centrului Operațional ANBPR. Au fost agreate trei niveluri de competență IT accesibile atât bibliotecarilor, cât și personalului auxiliar angajat în biblioteci publice.

Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este cel mai răspândit program de certificare a competențelor digitale recunoscut la nivel internațional în 150 de țări și numără până în prezent 13 milioane de persoane înregistrate în program. În afara Europei, certificarea este cunoscută sub numele ICDL (International Computer Driving Licence).

„Prin dobândirea de noi cunoștințe și aptitudini în domeniul IT, biblioteca publică își va putea crește numărul de utilizatori, iar funcția de informare, documentare și cercetare a bibliotecilor va putea fi completată de o paletă întreagă de servicii adiționale moderne. Beneficiind de un profil al competențelor ECDL personalizat, dintr-un simplu gestionar de informații, bibliotecarul modern va deveni un mediator calificat între informație și categorii vaste de utilizatori în interesul direct al publicului larg și al întregii societăți, în ansamblul ei”, se mai precizează în comunicatul ECDL România.