Fostă poliţistă, condamnată pentru înşelăciune

0
411

Fosta poliţistă Gabriela Racea, de la Serviciul Finaciar-Contabilitate al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, trimisă în judecată pentru înşelăciune şi fals după ce a contractat mai multe împrumuturi în numele unor colegi care habar nu aveau de acest lucru, a fost găsită vinovată. Magistraţii Tribunalului Dolj au condamnat-o, ieri, pe femeie, la trei ani de închisoare cu suspendare, aceasta fiind obligată şi să achite sumele pe care nu le-a acoperit până acum, ce se ridică la peste 85.000 lei. Decizia instanţei poate fi atacată cu apel.

Reamintim că, în octombrie 2010, mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Dolj s-au trezit, acasă, cu somaţii de plată pentru achitarea unor rate. Li se explica în notificările cu pricina că au girat-o pe agenta Gabriela Racea, încadrată la Serviciul Finaciar-Contabilitate din cadrul IPJ Dolj, şi cum femeia nu-şi mai achitase ratele, obligaţia aceasta le revenea lor. Problema este însă că mulţi dintre ei habar n-aveau că ar fi giranţi, aşa că au intrat în panică, au încercat să vorbească cu ea şi cu soţul ei, de asemenea poliţist, sesizând apoi conducerea unităţii. Întrucât au existat suspiciuni că femeia ar fi falsificat mai multe adeverinţe de angajament pentru garantarea contractelor de împrumut ale sale, zvonindu-se că ar fi totalizat în jur de două miliarde de lei vechi, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorii stabilind, pe parcursul anchetei, că sesizarea se confirma.

Gabriela Racea, care a şi demisionat din Poliţie în timp ce era cercetată, a împrumutat diverse sume de la mai multe Case de Ajutor Reciproc (CAR), “uitând” să mai achite ratele. La finalizarea cercetărilor, în februarie 2011, Gabriela Racea a fost trimisă în judecată, CAR Electroputere Craiova, CAR Arias CFR Craiova, CAR CFR Craiova şi CAR Olfarm SA Craiova, constituindu-se părţi civile în procesul penal. Judecarea cauzei a durat aproape un an, timp în care femeia a mai achitat o parte din prejudiciu.

Ieri, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa în dosar, Gabriela Racea fiind condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. În plus, instanţa a obligat-o pe femeie la plata a peste 85.000 lei în total, către părţile civile, reprezentând sumele împrumutate şi dobânzile restante. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de procurori, cât şi de inculpată.