La Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, vin premiile internaţionale şi în pandemie

0
893

În perioada 19-21 noiembrie 2020 a avut loc  a XII-a ediție a “Internațional Autumn Tournament in Informatics” (IATI), desfășurat în mod tradițional la Shumen, Bulgaria. Competiția este foarte puternică întrucât pe lângă echipele naționale din țări cu mare tradiție participă și echipe regionale. Craiova a obținut și în acest an medalie, bronz prin Alexandra Mihaela Nicola. Din echipă au mai făcut parte: Ruxandra Nanu, Radu Nicolae, medaliați și ei cu bronz anul trecut, precum și Vlad Ciuperceanu, aflat la prima participare la un concurs de acest nivel. Cei patru sunt elevi la Colegiul Național “Frații Buzești”, după cum a precizat prof. Marius Nicoli, coordonatorul echipei.

Au fost reprezentanți din 16 țări: Rusia, Bulgaria, Serbia, Iran, Ucraina, Georgia, Azerbaijan, Moldova, Belarus, Armenia, Macedonia de Nord, Cipru, Israel, Belgia, Siria, România.