
Slujba de sfințire a altarului Catedralei a început la ora 9.00 și s-a încheiat după o oră și jumătate. Slujba a fost oficiată de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și Patriarhul Daniel, alături de un sobor de mitropoliţi şi preoţi. La finalul slujbei, Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, a citi actul de sfinţire semnat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Daniel şi toţi ierarhii prezenţi. În document a fost prezentată sintetic istoria Catedralei Mântuirii Neamului, încă din momentul imediat următor după Războiul de Independenţă.
De asemenea, la finalul ceremoniei Patriarhul Daniel s-a adresat miilor de oameni adunați în fața Catedralei, mulțumindu-le celor care au ajutat financiar pentru ridicarea acestei construcții, care nu este finalizată.”Mulțumim celor care ne-au ajutat și celor care ne vor ajuta în continuare, pentru că, așa cum se vede, mai sunt unele lucrări și trebuie pictat mozaicul. Sperăm ca peste 3 ani să revenim la sfințirea picturii Catedralei”, a spus Patriarhul Daniel.
De asemenea, el le-a mulțumit și i-a felicitat pe cei care au venit la sfințirea Catedralei și le-a transmis celor care nu mai pot rezista din cauza frigului să se retragă și să revină la finalul slujbelor. El a spus că lăcașul va rămâne deschis credincioșilor până joi și toată lumea va putea intra în altar.