Fonduri pentru IMM prin Orizont 2020

0
392
Viele Euro Geldscheine
Viele Euro Geldscheine

Comisia Europeană salută semnarea acordului de finanţare dintre Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi Guvernul României, acesta fiind primul pas în implementarea iniţiativei pentru IMM-uri.

Programul are alocate 100 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), dar se estimează că, în combinaţie cu resurse adiţionale de la Grupul BEI şi programul Orizont 2020, acesta va mobiliza aproape 580 de milioane de euro constând în noi credite pentru IMM-urile româneşti şi firmele nou înfiinţate.

În legătură cu acordul de finanţare între BEI şi Guvernul României, vicepreşedintele Comisiei Europene Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate a afirmat că IMM-urile româneşti sunt competitive şi asigură marea majoritate a oportunităţilor de angajare din această ţară. „Ele au doar nevoie de un impuls suplimentar pentru a se extinde dincolo de pieţele locale şi a-şi dezvolta capacităţile de cercetare şi inovare. Iniţiativa pentru IMM-uri le va ajuta să facă exact asta”, a subliniat vicepreşedintele Comisiei Europene.

Totodată, comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a adăugat că este mândră să vadă România în grupul fruntaş al statelor membre ce implementează Iniţiativa şi folosesc fondurile structurale şi de investiţii europene într-un mod inovator. „Acest lucru reprezintă un răspuns concret la provocările cu care se confruntă în acest moment întreprinderile mici şi mijlocii din România”, a subliniat Corina Creţu.