În noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora oficială de iarnă

0
347

România trece în această noapte, de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00. Mai exact, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că duminică, 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului. Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 26 octombrie. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 25 spre 26 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00. În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale are loc tot în 26 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare.