Doroftei a „girat” Cupa României pentru juniori: „Mă simt ca acasă la Craiova”

0
524

Preşedintele FRB a venit în Bănie cu prilejul fazelor finale ale competiţiei organizate de clubul CSM Craiova

Leonard Doroftei

Cupa României la box pentru juniori, organizată de CSM Craiova la Casa Studenţilor, l-a adus în Bănie şi pe preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei. Acesta a fost însoţit inclusiv la întâlnirea cu presa, pe lângă organizatorii competiţiei, în principal directorul CSM Craiova, Sorin Manda, de numeroşi prieteni şi foşti colegi. „Mă simt ca acasă la Craiova, e o mare plăcere să revin aici” s-a destăinuit „Moşul”, care i-a îndemnat la concordie pe cei care se ocupă de fenomenul pugilistic în Bănie: „Craiova are mare potenţial, are copii buni, talentaţi, dar trebuie să se termine o dată cu dezbinarea aceasta între antrenorii de aici. Sunt multe cluburi aici, dar nu înţeleg de ce nu se unesc. De acum încolo o să fie interesaţi să dea copii la loturi şi să-i şi antreneze acolo pentru că nu-i vor mai preda altora, ci vor merge cu ei la competiţii din partea României. Ne propunem să scoatem un campion olimpic în următorii ani şi să dea Dumnezeu să fie de la Craiova!”. Leonard Doroftei speră ca Bănia să aibă în perioada următoare şi o sală de box adevărată, în care să fie găzduite competiţii de anvergură: „Trebuie să facem eforturi cu toţii dacă vrem să avem infrastructură. În scurt timp vrem să aducem Centura de Aur la Craiova, dar nu doar cu numele, ci să le şi oferim spectatorilor meciuri de calitate”. Doroftei este convins însă că mai aproape este câştigarea Cupei României de către Universitatea Craiova decât un mare pas în plan pugilistic din partea Băniei.

Amintirile „Moşului”

Pentru a susţine cu exemple unele sfaturi acordate tinerilor boxeri şi antrenorilor lor, preşedintele FRB a povestit unele momente din cariera sa. „Înaintea meciului cu Balbi mi s-a spus luni de zile despre seria sa de stângi, după care urma croşeul de dreapta. Când a început meciul m-a năpădit cu lovituri din toate părţile. L-am întrebat atunci pe antrenor: când vine stângile alea, că deja nu mai văd nimic” a fost momentul repartizat disputei cu Raul Balbi, câştigată în cele din urmă de Doroftei. „Moşul” a povestit şi cum un român l-a bătut pe celebrul Floyd Mayweather. Se întâmpla în 1995, la Mondialele de la Berlin, când Doroftei şi Vaştag au cucerit titlul. La o altă categorie, românul Marian Leondraliu l-a pus la podea din start pe reprezentantul SUA, care până la final a boxat la alibi şi a punctat sporadic, dar a primit decizia. Mayweather l-a bătut la limită la puncte pe Leondraliu, dar toată lumea a acceptat atunci că a fost o decizie nedreaptă. Preşedintele FRB şi-a amintit şi cum a fost convins să treacă la profesionişti: „L-am văzut pe Oscar de la Hoya la un Europenele din 1991 şi apoi într-un meci de profesionişti. Mi s-a părut că acela este boxul adevărat”.

Astăzi se dispută finalele Cupei României

Joi, la Casa Studenţilor, s-au încheiat calificările Cupei României de Juniori, competiţie organizată de CSM Craiova. Luptele din ring au fost acerbe, miza fiind una mare: prezenţa în semifinale şi, ca atare, asigurarea cel puţin a unei medalii de bronz. După cum se practică în box, dar şi în alte sporturi de luptă, ambii învinşi din semifinale sunt remuneraţi cu o distincţie de bronz, deoarece nu se mai joacă o finală „mică” pentru stabilirea locului trei. Astfel, dintre craioveni Stancu Robert (52 kg), Toboşaru Sandu (60 kg), Fâciu Viorel (60 kg), Frumosu Alexandru (60 kg), Băran Daniel (63 kg), Constantin James (75 kg), Pascu Mario (50 kg), Scarlat Robert (54 kg) au avansat în faza semifinalelor şi au fost prezenţi ieri în ringul amenajat la Filiaşi Astăzi,. începând cu ora 14, în Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, se vor desfăşura finalele Cupei României şi va avea loc festivitatea de premiere.