Reforma în materie de imigraţie suscită discuţii aprinse atât în SUA, cât şi în Franţa

0
298

Preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut ieri Congresului să urgenteze aprobarea reformei în domeniul imigraţiei, revenind asupra acestui subiect după depăşirea crizei care a paralizat statul federal american la începutul lunii, potrivit AFP şi EFE. Reforma în materie de imigraţie „este bună pentru ţară”, a declarat pentru AFP un înalt responsabil al administraţiei prezidenţiale. Imediat după rezolvarea problemei bugetare care a ţinut paralizată administraţia timp de mai bine de două săptămâni, Barack Obama a cerut Congresului să se concentreze asupra reformei în domeniul imigraţiei, în scopul de a aproba o lege înainte de 2014. Senatul a votat o propunere în luna iunie, însă Camera Reprezentanţilor nu a reuşit să ajungă la un acord privind textul acesteia. Printre altele, republicanii din Camera inferioară consideră insuficiente cele convenite de senatori în ceea ce priveşte securitatea frontierelor. Tot despre imigraţie se discută zilele acestea şi în Franţa. Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Najat Vallaud-Belkacem, a criticat proiectul de lege referitor la „noua politică de imigrare”, prezentat de către Jean-François Copé, liderul UMP (opoziţie). „Jean-François Copé pare să viseze (…) la o Franţă repliată către sine însăşi şi limitată”, a declarat Vallaud-Belkacem. Copé a prezentat marţi, în linii mari, un proiect de lege, pe care intenţionează să-l depună în timpul apropiat şi care redefineşte „dreptul pământului” (jus soli), referitor la acordarea cetăţeniei franceze, considerând că asftel Franţa va deveni „mai puţin atractivă din punct de vedere social” pentru imigranţi. În opinia sa, numeroase persoane vor să ajungă în Franţa, deseori ilegal, pentru că acest stat este „cel mai atractiv din Europa, din punct de vedere social, pentru imigranţi”. De asemenea, el a propus suprimarea ajutorului medical de stat pentru străinii fără permis de şedere.