Şi-a înjughiat un consătean, pentru o palmă de pământ

0
393

Un bărbat de 65 de ani, din comuna doljeană Giurgiţa, a fost reţinut, marţi seară, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj pentru tentativă de omor calificat, după ce şi-a înjughiat un consătean. Ieri după-amiază, acesta a fost prezentat Tribunalului Dolj, care i-a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, marţi după-amiază, în jurul orei 17.00, Ion Rezeanu, de 65 de ani, din Giurgiţa, s-a întâlnit pe o uliţă din localitate, cu Ionel Pîra, de 32 de ani, chiar în faţa gospodăriei celui din urmă. Cei doi erau de ceva vreme în scandaluri, din pricina unei bucăţi de teren pe care şi-o revendica fiecare, aşa că s-au apucat la ceartă şi marţi, când s-au văzut. În timpul discuţiilor, la un moment dat, Ion Rezeanu a scos un cuţit, cu care l-a lovit pe Pîra în zona toracică. Victima a ajuns la spital, iar autorul faptei a fost reţinut de procurorul de caz. „Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde s-a stabilit că leziunea suferită a fost de natură a-i pune viaţa în primejdie. În aceste condiţii, procurorul de caz a dispus reţinerea autorului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat”, ne-a declarat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Oamenii legii aşteaptă şi raportul medicilor legişti, iar ieri l-au audiat din nou pe Rezeanu, după care l-au prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă.