Se deschide Salonul internaţional de caricatură şi grafică satirică

0
351

Între invitaţi: artistul Ştefan Popa Popa’s

Ştefan Popa Popa’s

La Primăria Craiova se va deschide mâine, 26 octombrie, ora 12.30, Salonul internaţional de caricatură şi grafică satirică – ediţia a V-a, cu participarea maeştrilor Ştefan Popa Popa’s şi Gabriel Bratu. Evenimentul va avea loc în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Zilelor oraşului şi este organizat de Primăria municipiului Craiova, Muzeul de Artă – Palatul „Jean Mihail”, Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) din România – Filiala Craiova şi Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România.

Vor fi prezentate pe simeze 60 de lucrări ale unor cunoscuţi şi apreciaţi artişti români, precum Constantin Ciosu, Vasile Crăiţă Mândră, Doru Crihană, Octavian Bour, Gabriel Bratu, Virgil Tomuleţ, Costel Pătrăşcanu ş.a., dar şi din Spania, Franţa, Elveţia, Ungaria, Serbia, Puerto Rico, China, Mexic, Venezuela, Argentina, Ecuador etc. Li se va alătura cu o expoziţie personală caricaturistul de Guiness Book Ştefan Popa Popa’s, unul dintre cei mai apreciaţi şi cei mai premiaţi artişti. În prezent, peste 200 de şefi de state şi guverne au portrete semnate Popa’s. La Craiova, caricaturistul va prezenta lucrările admirate şi în cadrul expoziţiei sale de la sediul NATO din Bruxelles.

Salonul internaţional de caricatură şi grafică satirică va rămâne deschis doar o zi la sediul Primăriei Craiova, apoi publicul îl va putea vizita la Galeria „Arta” a UAP – Filiala Craiova, din Calea Unirii nr. 12.