Colocviile şi Premiile revistei „Mozaicul”, la a XIV-a ediţie – Ion Bogdan Lefter şi Adrian Cioroianu, aşteptaţi să revină la Craiova

0
349

În perioada 27-29 octombrie, în cadrul Zilelor municipiului Craiova, vor avea loc o serie de manifestări sub genericul Colocviile şi Premiile revistei „Mozaicul” – proiect cultural iniţiat în 1998. Ajuns, anul acesta, la ediţia a XIV-a, evenimentul are ca supratemă „Aius – 20 de ani de carte liberă”, marcându-se, astfel, împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Editurii „Aius PrintEd”, apărută în vâltoarea postdecembristă ca proiect privat.

Programul va debuta joi, 27 octombrie, ora 11.00, la Casa Universitarilor, cu lansarea volumului „Aius 20. File din istoria noastră”, de Nicolae Marinescu, la care şi-au anunţat participarea Constantin M. Popa, Marin Budică, Cosmin Dragoste şi o bună parte din eroii cărţii (moderator: Xenia Karo-Negrea). Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” va găzdui vineri, 28 octombrie, ora 12.00, lansarea volumului „Revista Meridian”, de Marcel Ciorcan, despre care vor vorbi Luiza Mitu – redactor „Aius PrintEd” şi Petrişor Militaru – redactor „Mozaicul” (moderator: Lucian Dindirică, director al bibliotecii doljene).

Sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 9.30, la Palatul Prefecturii se va desfăşura workshopul cu tema „Drumul cărţii. Sistem sau accident?”, conferinţa inaugurală urmând a fi susţinută de Călin Vlasie, directorul Editurii „Paralela 45”. Se vor pune în discuţie subiecte precum „Editura – releu al mutaţiilor civilizatorii”, „Scriitorul – obiect de marketing sau client al editurii”, „Achiziţia publică şi achiziţia personală – gesturi complementare ale aceleiaşi pieţe”, „Limitele liberei concurenţe pe piaţa de carte”. Invitaţi sunt Ion Bogdan Lefter, Adrian Cioroianu, Theodor Paleologu şi Gabriel Cojocaru (Editura „Grinta” din Cluj), alături de editori, bibliotecari, critici literari, scriitori. Cu acelaşi prilej se va lansa volumul „Sextant”, de Constantin M. Popa (moderator: conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu). La ora 13.30 va începe Gala Premiilor „Mozaicul”, în cadrul căreia se vor acorda distincţii pentru literatură, artă plastică, muzică, pentru activitatea editorială şi publicistică, pentru iniţiative deosebite în domeniul cultural ş.a.