Teodorovici: România va avea un model unic în Europa în ceea ce priveşte fondurile europene

0
320


România va avea un model unic în Europa în privinţa fondurilor europene, iar în acest sens se va aplica principiul “primul venit, primul servit”, cu reguli foarte stricte, dar în acelaşi timp extrem de simple, a declarat, ieri, într-o conferinţă de specialitate, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. “Am trimis la Comisie programele operaţionale pe POSDRU, cele care de fapt definesc clar ce se va finanţa în perioada următoare. Alocarea financiară directă pentru zona privată este undeva la peste 4 miliarde de euro per total, adică tot ce înseamnă finanţări prin programul operaţional regional, capital uman, de dezvoltare rurală. Din această sumă, peste 3 miliarde vor merge către zona de IMM-uri. Obiectivul nostru este de a lansa noile «call»-uri (apeluri de finanţare – n.r.) pentru 2014-2020 cred că începând din octombrie, început de noiembrie. România va avea un model unic în Europa în ceea ce priveşte fondurile europene pe zona privată şi nu doar atât. Mulţi vor râde când vor auzi acest lucru. Vrem să avem reguli foarte stricte şi foarte dure, dar extrem de simple în acelaşi timp. Totul va fi online, iar dacă solicitantul primeşte 80 de puncte se semnează contractul de finanţare, nu stau să aştept finalizarea depunerii de proiecte, după aia să facem evaluare etc.Vom aplica principiul «primul venit, primul servit» în cazul finanţării europene pentru următorul cadru financiar 2014-2020”, a afirmat Teodorovici. Potrivit acestuia, în privinţa acordării fondurilor europene, se doreşte combinarea programelor operaţionale de pe partea socială cu cele de pe privat, în următorul exerciţiu financiar. “Vrem să combinăm cele două programe operaţionale, respectiv cel din viitorul POSDRU, cel de capital uman, unde avem 4,2 miliarde de euro, cu cel de Competitivitate, unde avem 1,2 miliarde de euro. La fel vom finanţa şi şcolile profesionale, inclusiv private, dacă piaţa o cere. În plus, trebuie să încurajăm activităţile din zona rurală, pentru care se vor da puncte în plus (…) Sunt de principiul că statul trebuie să rişte şi să nu transfere riscul pe spatele companiilor private. Sunt pentru a pune cât mai puţină presiune pe umerii unui privat, pentru dacă transfer riscurile acolo cresc şi costurile”, a menţionat ministrul Fondurilor Europene ieri, la conferinţa “Capital Bankers 2014 — Finanţări pentru IMM-uri”, organizată la Bucureşti. Comisia Europeană a adoptat, la începutul lunii august a.c., Acordul de Parteneriat 2014 — 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale şi de investiţii în viitoarea perioadă de programare. În perioada de programare 2014 — 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune. La nivelul programelor operaţionale, pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare este alocată suma de 9,41 miliarde euro, pentru Programul Operaţional Regional – 6,7 miliarde euro, Programul Operaţional Capital Uman fonduri – 4,22 miliarde euro, Programul Operaţional Competitivitate – 1,33 miliarde euro, Programul Operaţional Capacitate Administrativă – 0,55 miliarde euro, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică – 0,21 miliarde euro, Plăţi directe în agricultură – 10 miliarde euro, Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală – 8 miliarde euro, Programul Operaţional Pescuit – 0,17 miliarde euro, Facilitatea “Connecting Europe” – 1,23 miliarde euro, iar pentru programele de cooperare teritorială alocările sunt de 0,45 miliarde euro.