Parada păpușilor deschide, astăzi, Festivalul „Puppets occupy street”

0
447

Cea dintâi ediție a Festivalului „Puppets occupy street”, organizat la Craiova de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, cu susținerea financiară a municipalității, se deschide astăzi, urmând a cuprinde, până pe 1 septembrie, o mulțime de evenimente pentru copii, tineri și adulți. Evenimentul se desfășoară sub egida „Craiova – Capitală Culturală Europeană”, iar accesul publicului la toate manifestările este liber.

La ora 18.00, sunteți invitați la Centrul Multifuncțional din Romanești, unde are loc vernisajul expoziției de scenografie intitulate „Puppet’s Meeting”. Aceasta cuprinde aproximativ 300 de exponate, atât de la teatrul craiovean, cât și de la alte instituții din țară. Îi urmează, de la ora 20.00, o impresionantă paradă, pe traseul McDonald’s – Piața „Mihai Viteazul”. „Puppet’s Parade” va reuni zeci de artiști în costume spectaculoase, dar și câteva păpuși supradimensionate, de patru-cinci metri înălțime, întruchipând Știma Apelor, Muma Pădurii, Zmeul și Pasărea Măiastră, create și realizate de scenografii Oana Micu și Tiberiu Toitan.

Deschiderea oficială a festivalului este anunțată pentru ora 21.00, în Piața „Mihai Viteazul”, iar de 21.30 puteți vedea, tot aici, spectacolul „Înaripații” – coproducţie a companiei „Soso și Nuți Dorobanțu” şi Clubului Sportiv „Urania”, ambele din Arad. Spectacol stradal plin de dinamism, culoare şi efecte speciale, adresat deopotrivă celor mici și celor mari, acesta va prezenta perpetua luptă dintre bine şi rău, învăluită în lumină, muzică, costume şi coregrafii de lupte şi dans impresionante. Personaje pe picioroange vor întruchipa binele, dar şi răul care există în fiecare dintre noi.

Pe parcursul a opt zile, „Puppets occupy street” va cuprinde 85 de evenimente desfășurate în zece spații din oraș, majoritatea în aer liber, realizate de 15 trupe de păpușari din întreaga țară, dar și din Bulgaria, și aproximativ 100 de artiști. Pe lângă cele aproape 30 de spectacole și 50 de reprezentații în Piața „Mihai Viteazul” și Piața „William Shakespeare”, dar și în Parcurile „Nicolae Romanescu” și „Pușkin”, parcul de la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, cartierul Craiovița Nouă – zona Racheta, festivalul cuprinde proiecții video de filme de animație, realizate în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și mai mult ateliere de creație, găzduite de Casa Băniei (Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei).