Blocaţi pe plan Internazional

0
368

Steaua este ca şi calificată în grupele Europa League, în timp ce Dinamo şi FC Vaslui îşi pot vedea liniştite de campionatul intern

Cu câteva meciuri care le vor umple sertarul cu amintiri vor rămâne vasluienii din participarea europeană de anul acesta. Ghinioanele s-au ţinut lanţ de moldoveni. După ce au pierdut titlul, au întâlnit Fener, cel mai puternic adversar posibil din turul 3 al Ligii Campionilor, irosind un penalty care i-ar fi calificat probabil, apoi, printr-o conjuctură neverosimilă, au pierdut statutul de cap de serie şi din această cauză a dat peste Inter Milano, cea mai galonată echipă din Europa League. Sânmărtean & co nu au avut nicio şansă la Piatra Neamţ, deşi nerr-azzurri nu au impresionat decât prin siguranţa în defensivă. Sânmărtean a accelerat în atac, însă poate fi învinovăţit la ambele goluri, la primul fiind departe de Cambiasso, air contraatacul finalizat de Palacio a pornit pe mingea pierdută de căpitanul de joi al Vasluiului. „Când au accelerat, au marcat şi vor avea o linişte la Milano. Mă flatează că am fost remarcat de antrenorul lui Inter, deşi probabil m-a văzut la lucru în alte meciuri. Cei de la Inter nu ne-au tratat deloc superficial, am rămas plăcut impresionaţi de calitatea lor şi ca fotbalişti şi ca oameni” a spus Sânmărtean la final. Şumudică i-a folosit pe: Coman – Milanov, Celeban (Caue ’73), Charalambou, Sălăgean – Varela, N’Doye – Antal, Sânmărtean, Stanciu (Varga ’46) – Niculae (Sburlea ’61). Stramaccionni a utilizat formula: Castellazzi – Maicon, Silvestre, Ranocchia, Zanetti – Cambiasso, Guarin, Mudingayi (Nagatomo ’21) – Sneijder (Juan ’82), Palacio – Milito (Coutinho ’72).

Steaua nu a avut probleme, Dinamo – prea multe

Aşa cum se anticipa, Steaua nu a suferit deloc în Lituania, unde s-a impus la pas, Reghecampf permiţându-şi să odihnească şi anumiţi jucători pentru meciul cu Vasluiul din campionat. Adi Popa a debutat cu gol ca titular la Steaua, în timp ce M. Costea şi Rocha au irosit mai multe ocazii de a face scor cu Ekranas. Returul va fi o formalitate, steliştii urmând să obţină o nouă calificare în grupele Europa League. Steaua i-a avut în teren pe: Stanca – Georgievski, Martinovici, Chiricheş, Latovlevici – Bourceanu (Filip ’53), Pintilii – Popa, Costea, Chipciu (Rusescu ’56) – Nikolici (Adi Rocha ’62). În schimb, Dinamo a fost net inferioară lui Metalist Harkov, care a rezolvat de pe „Arena Naţională” ecuaţia calificării, chiar dacă a avut un jucător în minus din minutul 68, Fininho fiind eliminat. Selecţionata sud-americană a „Barcelonei din Ucraina” a demonstrat de ce atinge în ultimii ani fazele superioare ale acestei competiţii. Dinamo a evoluat în formula: Bălgrădean – Luchin, Grigore, Koulibaly, Pulhac – Munteanu (Axente ’78) – Matei, Issa Ba (Galchev ’60), Boubacar, Alexe (Curtean ’66) – Ţucudean.