Sub titlul „Pedro Sanchez en manos de Puigdemont”, cotidianul spaniol „El Pais” opinează, pe bună dreptate, să PSOE şi aliatul său SUMAR, care însumează împreună 153 de mandate, au nevoie de votul independentiştilor catalani de la Junts per Catalunya (JxCat) nu multe (7 mandate) sau de abţinerea deputaţilor acestui partid la votul de investitură, pentru a nu se merge la noi alegeri. Şi cam aşa stau lucrurile. Dacă iniţial s-a crezut că Vox (extrema dreaptă) va fi cheia, prin alierea cu Partidul Popular, iată că în cele din urmă, după numărarea voturilor, separatistul catalan Carles Puigdemont apare ca regizorul neaşteptat. Numai că… Parchetul de pe lângă Curtea Supremă a cerut judecătorului Pablo Llarena să dispună emiterea unui mandat de percheziţie şi arestare pentru fostul preşedinte al Cataloniei, Carles Puigdemont, inclusiv un mandat de arestare european şi împotriva fostului său consilier Toni Comin. Ambii lideri ai procesului de independenţă catalană sunt fugari în Belgia de 5 ani şi jumătate. Acest demers vine în urma deciziei Tribunalului General al UE, care la 5 iulie a retras imunitatea ambilor europarlamentari. Deşi hotărârea respectivă a TGUE mai poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Justiţie a UE, Parchetul consideră că recursul nu va avea efect suspensiv. Infracţiunile imputabile au fost cele cuprinse în ordinul lui Llarena din 12 ianuarie 2023: nesupunere şi delapidare agravantă. Ministerul public de la Madrid subliniază că această a doua infracţiune prevede pedeapsa cu închisoarea între 6 şi 12 ani. Anunţul vine la o zi după alegerile generale din 23 iulie a.c. al căror rezultat a dat partidului lui Puigdemont „Junts per Catalunya” un rol deosebit în viitoarea guvernare a Spaniei: socialistul Pedro Sanchez în încercarea de a sistematiza o majoritate parlamentară, pentru a putea continua actul guvernării, are nevoie cel puţin de abţinerea celor 7 deputaţi, dacă nu de votul lor pozitiv. Conducerea partidului independentist Junts per Catalunya îl revendică pe Puigdemont, în continuare drept „preşedinte legitim al Cataloniei” şi îşi decide strategiile prin vizite periodice la liderul fugar stabilit la Waterloo şi a clamat luni că preţul pe care Sanchez trebuie să-l plătească pentru sprijin „este amnistia şi dreptul la autodeterminare”. Pe 5 iulie guvernul Sanchez a salutat decizia TGUE care ridica imunitatea lui Puigdemont. Mai mult, ministrul Justiţiei, Pilar Llop, a spus că rezoluţia a fost „un sprijin incontestabil pentru justiţia spaniolă şi PE”. După ce a luat cunoştinţă despre solicitarea procurorilor, Puigdemont a postat pe Twitter în engleză: „într-o zi eşti decisiv pentru formarea guvernului, a doua zi Spania ordănă arestarea ta”. Puigdemont şi Comin, dar şi alţi 6 membri ai Consiliului general al Cataloniei au fugit în Belgia, în ultimele zile din octombrie 2017, după ce Parlamentul Cataloniei şi-a declarat independenţa, iar executivul lui Mariano Rajoy (prim-ministru din partea PP) a intervenit autoritar în autonomia regiunii aplicând art. 155 din Constituţie. La 30 octombrie a aceluiaşi an Parchetul a oficializat plângerea pentru rebeliune, răzvrătire, deplapidare, împotriva fugarilor şi de asemenea împotriva liderului ERC, Oriol Junqueras. Pe 31 octombrie, Puigdemont şi cei 6 consilieri ai săi au apărut într-o conferinţă de presă la Bruxelles. Cu excepţia fostului preşedinte, a lui Comin şi Lluis Puig, toţi s-au întors în ţară. În 2019 Puigdemont, Comin şi Clara Ponsati au fost aleşi deputaţi în Parlamentul European. Pedro Sanchez s-a arătat destul de flexibil în complicata chestiune catalană. A admis graţieri, declarând că nimeni nu vrea ca Catalonia şi Ţara Bascilor să fie incendiate. Pe cine va desemna să negocieze cu independentiştii catalani rămâne de văzut. Fiindcă dacă el se află „în mânile lui Puigdemont” şi reciproca e valabilă. O ironie a sorţii: mulţi alegători ai socialiştilor s-au dus la dreapta, din cauza chestiunii catalane, a concesiilor lui Pedro Sanchez făcute separatiştilor, cum ar fi graţierea din 2021, prin care şi-a uluit propriul partid. Acum, Puigdemont se află în centrul jocului politic, unul extrem de complicat. Avansul PP a fost substanţial în alegerile de duminică, de la 89 de deputaţi la 136 dar numărul acestora nu asigură o majoritate nici măcar cu Vox, pentru “abrogarea sanchismului”. PSOE la rândul său a obţinut un milion de voturi în plus faţă de acum 4 ani. În schimb Vox a înregistrat un recul de la 52 de deputaţi în 2019 la 33 acum. Marja de negocieri a PSOE este mult mai largă, opinează analiştii, prin faptul că politica sa n-a fost una de hărţuire şi demolare necondiţionată, în scopul de a uimi corpul electoral.
