Doljul horticol, în căutarea faimei de odinioară!

0
126

LubeniteChiar dacă nu străluceşte prin disponibilităţile sale de export, exceptând de bună seamă pepenii verzi şi galbeni, „de Dăbuleni”, marcă înregistrată, Doljul are deocamdată o producţie rezonabilă de legume – într-o diversitate sortimentală optimă –, dar în schimb slabă, neconcludentă, de fructe. Discuţia este lungă şi inutilă, pentru a descrie un parcurs „invers”, de la ceea ce aveam odată: marile livezi concentrate de la Breasta, Brabova, Sadova, Moţăţei, Dăbuleni, Bistreţ-Măceşu, Fărcaş, Vârvoru de Jos, nu mai figurează pe nici o hartă cu zonarea producţiei, şi din cauza declinului care a intervenit, dar şi altor cauze obiective, pe care nu le mai enumerăm. Timidele exploatări agricole private, înfiinţate în anii din urmă prin accesări de fonduri europene, încearcă şi poate vor şi reuşi să regăsească faima de autentică livadă a Doljului, datorată şi fructelor proaspete, cu inegalabilele lor calităţi organoleptice. Încet-încet se avansează, dar nu atât în a se crede, că, în curând, România, şi prin aportul Doljului, va conta între ţările producătoare de fructe şi legume, ameninţând poziţiile trainice ale Spaniei, Italiei, Poloniei şi Franţei. Este greu de crezut că Polonia, la nivelul UE, rămâne primul producător de cireşe (25,8%) înaintea Italiei (12,6%), Spaniei (10,6%) sau Greciei (10,5%). Le legume, Marea Britanie, deţine, paradoxal, primul loc la producţia de morcovi (700.000 tone), pentru ca la tomate, leguma preferată de europeni, dovadă consumul anual pe locuitor (15,3 kg), Spania şi Italia să deţină primele locuri, iar împreună cu Olanda să realizeze două treimi din producţia totală. În fine, la piersici, fiindcă tot suntem în zona datelor statistice oferite de Eurostat, Spania (964 mii tone) este lider, urmată de Italia (931.000 tone) şi Grecia (648.000 tone). Discuţia de faţă se justifică într-un sezon estival în care consumul de fructe şi legume este maximum, recomandat fiind şi de nutriţionişti. Chiar dacă pieţele Craiovei sunt bine aprovizionate, nu e greu de observat că, îndeosebi la fructe, oferta dominantă vine din alte zone geografice, fără a avea gustul celei autohtone.sefu 1

Un punct de vedere de luat în seamă

La Centrul de cercetare-dezvoltare pentru cultura plantelor pe nisipuri de la Dăbuleni, numele cercetătorului Vasile Toma are notorietate, activitatea sa ştiinţifică întinsă pe câteva decenii fiind concretizată în realizări despre care se poate discuta. Crede, după lansarea soiurilor de lubeniţă „Dulce de Dăbuleni”, „De Dăbuleni”, „Oltenia”, care au adus faimă producătorilor din zonă, că „ofertele” de sămânţă, ce au curs din toate părţile, au completat o structură de soiuri ce se cultivă momentan, dar atât. La fel în cazul pepenilor galbeni cu soiurile validate de piaţă „Pata neagra”, „Sorento”, „Calistan”, concurate acum de populaţii cu particularităţile lor de gust, aromă, perioadă de vegetaţie, rezistenţă la boli şi dăunători. Cât este bine şi cât este rău în toată această nouă filosofie ştiu bine doar producătorii. Cert este că geneticienii de la Dăbuleni au de lucru, deocamdată sunt concentraţi pe vreo 10 programe de cercetare, dar pentru consolidarea unor însuşiri apreciate de consumatori tot de sprijinul lor va fi nevoie. Sintetizând: producţie mare de lubeniţă. Chiar foarte bună, anul acesta, dar într-o diversitate de soiuri şi „populaţii locale” fără egal în anii precedenţi.1

Desa – Poiana Mare, deja un mit

A afirma că bazinul agricol Desa – Poiana Mare este consacrat sună banal. A spune că agoniseala oamenilor, din acest perimetru geografic al Doljului, se datorează preponderent  practicării intensive a legumiculturii nu reprezintă un adevăr integral, ci unul aproximativ. E drept că, stăpânind detalii, nu stăpâneşti şi adevărul. Desa, Poiana Mare şi imediat Piscul Vechi şi Ghidiciul constituie un pol al legumiculturii doljene. Zeci şi zeci de tone de roşii savuroase, ardei şi vinete, sortimente de sezon, sunt zilnic livrate spre pieţele Craiovei şi altor oraşe din ţară. O problemă rămâne în continuare insurmontabilă: desfacerea corespunzătoare a producţiei. În mare dificultate sunt toţi producătorii legumicoli. Dacă Işalniţa şi Teascul, de pildă, stăpânesc pieţele Craiovei, pentru cei din sudul judeţului lucrurile rămân mai dificile. Tiruri din alte părţi ale ţării vin aproape zilnic la Poiana Mare, dar lucrurile nu evoluează, aşa cum ar trebui, când vine vorba de preţurile de livrare. Cu acest punct de vedere este de acord şi primarul comunei Ghidici, Constantin Tache, care o spune clar: „În mandatul actual de primar nu mă las dacă nu reconstituim un centru de preluare a legumelor şi fructelor la nivelul GAL-ului Calafat”. Legea supermarketurilor, promovată recent de deputatul Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de agricultură de la Camera Deputaţilor, are logica ei, dacă va putea fi şi materializată. Numai că această lege a supermarketurilor, raţională în substanţa ei, repetăm, este organic legată de legea cooperativelor agricole, la care ţine mult şi premierul Dacian Cioloş, fost comisar european pentru probleme de agricultură. Cum va reuşi prim-ministrul să potenţeze înfiinţarea acestor cooperative agricole, resimţite în fluxul producţie-piaţă, rămâne de văzut. Fără existenţa cooperativelor agricole nu se poate rezolva mare lucru, în schimb adversitatea faţă de această formă de organizare stăruie încă. Din motive ştiute.sefu 3

lubenita-de-gottlob-la-mare-cautare-in-strainatate-se-vinde-in-romania-drept-lubenita-de-dabuleni