Admitere la UMF Craiova: „Bătaie” pe locurile de la buget

0
1382

Peste 1.000 de absolvenţi de liceu au concurat, ieri, pentru cele 275 de locuri la buget scoase la concurs, în această vară, de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova la specializările Medicină, Medicină dentară şi Farmacie. Cei mai mulţi dintre candidaţi (622) au ales Facultatea de Medicină, care a pus la dispoziţie 210 locuri la buget. Ca în fiecare an, aceasta s-a dovedit a fi, pentru mulţi dintre absolvenţii de liceu, principala opţiune, alegerea fiind motivată atât prin exigenţa concursului, cât şi prin oportunităţile profesionale pe care le oferă o carieră de medic. În condiţiile date, este absolut explicabilă şi concurenţa.

Examenul a durat trei ore şi a fost trăit cu mare emoţie de părinţi, dar mai ales de cei care susţinut proba. Grilele cu subiecte de Biologie şi Chimie organică sau Fizică au avut o sută de întrebări, însă, după cum au spus mulţi dintre candidaţi, pentru cei care s-au pregătit cum trebuie examenul nu avea de ce să fie dificil.

Emoţii au fost însă pe durata întregii zile. Dimineaţa pentru examen, iar spre seară pentru rezultate, care au stabilit clasamentul final. La orele amiezii, circulaţia pe strada „Petru Rareş”, acolo unde se află sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, a fost paralizată de numărul mare de candidaţi, dar şi de susţinători – prieteni, părinţi şi rude.  În aceste condiţii, maşinile şi-au croit drum cu dificultate prin mulţimea aflată cu gândul mai degrabă la ceea ce se întâmpla în interiorul UMF Craiova.

La Medicină şi Medicină Dentară, testul grilă a presupus rezolvarea a 100 de întrebări din Biologie (Anatomia şi fiziologia omului) – clasa a XI-a şi Chimie organică – clasele a X-a şi a XI-a sau (la alegere) Fizică – clasele a IX-a, a X-a şi a XII-a. Pentru programul de studiu Farmacie, testul grilă a însumat 100 de întrebări din Chimie organică – clasa a X-a şi a XI-a, respectiv Biologie (Anatomia şi fiziologia omului) – clasa a XI-a sau (la alegere) Biologie (Botanică) – clasele a X-a şi a XI-a.

„Pentru cine a învăţat nu a fost greu”

La terminarea probei de concurs s-a afişat baremul de corectare, astfel că viitorii studenţi şi-au putut calcula punctajul, făcându-şi astfel o idee despre nota pe care o vor obţine. „Mă pregătesc de mai bine de un an pentru acest examen şi cred că voi obţine un punctaj bun care să-mi permită să intru la buget. Cred că subiectele au fost accesibile. Pentru cine a învăţat nu a fost greu. Îmi doresc mult să devin medic”, a mărturisit Cătălina, una din candidatele care ieri au susţinut concursul la UMF Craiova.

Conform regulamentului, admiterea se face în ordinea descrescătoare a punctajelor finale de admitere obţinute de candidaţi, în limita numărului de locuri pentru care se organizează concurs, stabilit pentru fiecare profil, facultate, specializare, punctajul minim de admitere fiind jumătate din punctajul maxim al grilei. În caz de punctaje finale de admitere egale cu cel al ultimului candidat admis nu este permisă depăşirea numărului de locuri aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi repartizat de Senat. În acest caz se va folosi drept criteriu de departajare, în ordine, media generală a examenului de bacalaureat şi media anilor de studii din liceu.

Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul concursului de admitere se pot depune la registratura UMF Craiova, în termen de 24 de ore începând cu ora şi data afişării rezultatelor concursului de admitere. Termenul de rezolvare şi răspuns este de cel mult două zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.

Taxa la Medicină, 5.500 de lei pe an

Cei care în această sesiune sunt admişi la taxă vor plăti aceleaşi sume ca şi anul trecut. La Facultatea de Medicină, taxa este de 5.500 de lei pe an. Acelaşi tarif de şcolarizare este valabil şi pentru Facultatea de Medicină dentară. Aspiranţii la o profesie din domeniul farmaceutic trebuie să scoată din buzunar cu 500 de lei mai mult. Cea mai mică taxă este la Facultatea de Asistenţă medicală, unde un an de şcolarizare costă 4.000 de lei, durata studiilor fiind, în acest caz, numai de patru ani.

De altfel, mâine, încă 500 de absolvenţi de liceu vor susţine concursul de admitere, de data aceasta pentru una din specializările Facultăţii de Asistenţă medicală. Este vorba de Asistenţă medicală generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi Moaşe. Concursul va începe la ora 10.00 şi se va desfăşura pe parcursul a două ore, candidaţii având de rezolvat un test grilă cu 50 de întrebări.