Investitorii ”puternici”, ţinuţi la secret

0
297

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat, ieri, că poartă discuţii cu mai mulţi investitori puternici care sunt interesaţi să se aşeze în Craiova, dar că nu vrea să-i numească până ce aceştia nu încep să-şi înceapă afacerea. ”Nu vă spun despre investitori pentru că am învăţat o lecţie: este mai bine să îi aduc şi să îi prezint în momentul în care au făcut deja investiţia. Şi acum suntem în tratative cu nişte investitori extraordinar de serioşi şi de puternici din punct de vedere financiar, numai că sunt discuţii. Dumnealor cer ceva, nişte facilităţi de la administraţia locală. Când vom avea totul pus la punct vom ieşi cu ei în conferinţă de presă”, a declarat primarul Vasilescu.