Ieri, 24 iunie, polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 25 de ani, din comuna Amărăștii de Jos, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. În cursul zilei de 27 februarie , poliţiştii l-au depistat pe tânăr în timp ce conducea un autoturism, pe drumurile publice din comuna Amărăștii de Jos, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că numărul de înmatriculare al autoturismului condus de acesta figurează atribuit altui autovehicul. “În urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, tânărul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

















