Tânărul din Işalniţa, acuzat de viol asupra unui minor, arest la domiciliu

0
510

Magistrații de la Judecătoria Craiova au dispus arestarea la domiciliu a unui tânăr de 22 de ani, din comuna Ișalnița, Dolj, acuzat de viol asupra unui minor. Un bărbat din localitate a sesizat faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, a întreținut relații sexuale cu un tânăr din aceeași localitate. Sesizarea a fost făcută pe 10 iunie, dar suspectul a fost reţinut săptămâna trecută.

”În fapt, în cursul zilei de 10 iunie, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 44 de ani, din localitatea Ișalnița, cu privire la faptul că, în perioada martie-iunie, fiica sa, de 15 ani ar fi întreținut relații sexuale cu un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor, cercerările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.

La data de 20 iunie, în urma percheziției domiciliare efectuate în localitatea Ișalnița, la locuința tânărului de 22 de ani, care se sustrăgea de la cercetări, cel în cauză a fost identificat și condus la audieri”, au precizat oamenii legii.

Modificarea încadrării juridice

Pe 20 iunie, tânărul de 22 de ani a fost reținut de polițiști. A doua zi, acesta a fost prezentat Judecătoriei Craiova, cu propunere de arestare preventivă. Instanța a respins solicitarea procurorilor și a dispus arestarea suspectului la domiciliu. Legea nr. 217/2023, care a intrat în vigoare în ianuarie, a eliminat infracțiunea de act sexual cu un minor, pedepsită cu închisoarea de la unu la cinci ani. Acestă infracțiune sancționa doar actele sexuale consimțite. A apărut, în schimb, infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor. În cazul actului sexual consimțit între un major și un minor cu vârsta de sub 16 ani, pedeapsa este între 7 și 12 ani de închisoare. Fapta nu este infracțiune dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă este până în 5 ani. Actul sexual neconsensual comis asupra unui minor, indiferent de vârsta acestuia din urmă, pedeapsa este în funcție de vârsta autorului. Dacă el este major, pedeapsa este între 8 și 15 ani de închisoare. Dacă este minor, pedeapsa este între 3 și10 ani de închisoare.