SUA: Donald Trump anunţă transferul de trupe militare din Germania în Polonia

0
684

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat ieri, în timpul unei conferinţe comună de presă împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, care se pregăteşte pentru un al doilea mandat, că va transfera o parte din trupele staţionate în Germania în Polonia. Aflat în relaţii reci cu Angela Merkel, în contrast cu cele pe care le are cu omologul polonez, anunţul preşedintelui american de retragere parţială de trupe accentuează tensiunile între Washington şi aliaţii europeni din sânul NATO. Donald Trump l-a elogiat pe prietenul polonez, primul lider străin invitat la Casa Albă, după măsurile de izolare legate de pandemia de Covid-19. Andrzej Duda, candidatul Partidului „Dreptate şi Justiţie” (PIS) pare în pierdere de viteză în ultimele săptămâni, permiţând contra-candidatului său, Rafael Trzakowsci să revină. Pe de altă parte, potrivit unui sondaj realizat de New York Times şi Siena College, publicat ieri, Joe Biden a atins bara de 50% opinii favorabile faţă de 36% cât i se atribuie lui Donald Trump.