Pe 23 iunie, la sediul Poliţiei Municipiului Calafat s-a prezentat o tânără de 18 ani, din localitate, care i-a înştiinţat pe poliţişti că, la tersa restaurantului unde lucra, a găsit o geantă în care se aflau 190 de euro, 1.300 de lei, carduri bancare şi alte bunuri. Oamenii legii au identificat persoana care pierduse geanta, fiind vorba de o femeie de 32 de ani, din Slatina. Poliţiştii reamintesc că fapta de a nu preda, în termen de zece zile, un bun găsit, autorităţilor sau păgubitului, se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la trei luni sau cu amendă.